Macabru: Bucăți din cadavrul unui om al străzii, descoperite într-un turn de apă din Focșani

Date:

Bucăți dintr-un cadavru au găsit polițiștii în interiorul unui turn de apă dezafectat din Focșani. Oamenii legii presupun că este vorba despre un om al străzii decedat în condiții deocamdată neelucidate. Vineri picioarele au fost găsite în imediata apropiere.

„În cursul zilei de vineri am fost sesizaţi cu privire la faptul că s-a găsit un picior aparţinând unei persoane neidentificate, în cartierul Sud al municipiului Focşani. În cursul aceleaşi zile, anchetatorii au găsit şi al doilea picior. Cercetările au fost continuate şi sâmbătă, când s-au găsit şi celelalte resturi ale corpului. Procurorii au dispus expertiza pentru a stabili identitatea persoanei şi condiţiile în care aceasta a murit”, a declarat duminică pentru Agerpres procurorul Angela Van, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Munca anchetatorilor a fost îngreunată de faptul că locul era plin de gunoaie, astfel că au chemat compania de salubritate pentru a curăţa locul.

Cel mai probabil o persoană fără adăpost a decedat, susțin surse din anchetă, iar oamenii au povestit polițiștilor că noaptea în turn se adăpostesc persoanele care locuiesc pe străzi.

 

Sursa: Libertatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Pensionarii ieșeni primesc tichete sociale cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Cu ocazia Sărbătorilor de Paști pensionarii ieșeni vor primi...

500 de detectoare de fum și monoxid de carbon sunt montate gratuit în județul Iași

Departamentul pentru Situații de Urgență și  Inspectoratul General pentru Situații...

IȘJ Iași organizează o nouă simulare a examenelor naționale în perioada 17-19 aprilie 2024

Simulări ale Evaluării Naționale vor susține și 8.000 de...