duminică , 5 iulie 2020 2:44 am
Iasi booked.net
-1°C

“Copiii au fost chinuiți inutil cu teme fără sens. Profesorii nepregătiți nu știu ce să le ceară”- afirmațiile profesorului Colceag

Profesorul Florin Colceag se ocupă de copiii supradotați ai României de aproape 30 de ani. I se spune „antrenorul geniilor” și cunoaște foarte bine hibele sistemului de educație din România.

Acesta spune că pandemia ne-a pus acum în situația de a modifica totul și a arătat în primul rând necesitatea alfabetizării digitale a profesorilor, dar și a unei reforme din temelii a sistemului de învățământ.

E un eveniment istoric, la care „Ministerul Educației face față greu sau nu face față deloc, pentru că nici ei nu sunt pregătiți”, spune Florin Colceag într-un interviu pentru Digi24.

Copiii României au fost chinuiți până acum cu teme fără sens, din cauza unei programe școlare obligatorii de slabă calitate. În plus, de când a apărut învățământul online, mulți dintre ei se simt foarte frustrați și foarte obosiți, mai ales când temele pe care le dau profesorii sunt exagerat de mari. De ce primesc astfel de teme? Profesorul Florin Colceag spune că profesorii înșiși nu și-au pregătit bine lecțiile și nu știu exact ce să le dea și ce să le ceară elevilor.

Cunoștințele pe care le au elevii în final sunt doar 5 la sută din cunoștințele predate. „Sunt goluri sistemice, pentru că nu se pune problema de informații relevante, sunt băgate informații ca să fie acolo și ca să dezvolte eventual memoria copiilor, dar nu gândirea lor”, arată profesorul Colceag.

Va trebui să mergem pe evaluarea progresului copiilor, nu neapărat prin performanță, nu toți sunt aproape de performanță, dar toți sunt capabili de proges.”, subliniază profesorul Colceag.

Pe de altă parte, digitalizarea învățământului aduce și un avantaj: posibilitatea de a lucra și pentru copiii români din diaspora și de a le da o șansă părinților care ar dori să se întoarcă în țară.

Trebuie să aducem un sistem de educație în care să aibă încredere și cei din afară, nu numai noi. E momentul unei reforme foarte profunde și al unei schimbări legislative totale.”, punctează profesorul Colceag.

Reforma învățământului nu înseamnă a importa pur și simplu modele externe, ci înseamnă a le filtra prin propriile experiențe și mai ales a le adapta în permanență, arată Florin Colceag.

Nu ne ajută foarte mult să învățăm istorie, dacă nu învățăm din istorie, dacă nu tragem concluzii din istorie, astfel încât să nu mai repetăm vechile greșeli”, spune „antrenorul geniilor”.

În clipa de față, noi ne aflăm într-o situație foarte gravă: din 8.700.000 de specii, câte erau înainte, 1.000.000 de specii au dispărut deja din cauza poluării. Asta nu se spune în niciun manual școlar, nu se arată cum putem evita distrugerea speciilor, nu se tratează problemele, cum putem redresa echilibrul mediului. Noi suntem încă neatenți când se taie pădurile, suntem neatenți când se strâng gunoaiele nu știu unde, când avem poluare prin diverse forme.”, menționează Florin Colceag pentru sursa citată.

loading...

Recomandări

Elevii cu temperatura mai mare de 37,3 grade vor putea participa la o sesiune specială a BAC-ului în iulie

O sesiune specială a examenului de Bacalaureat 2020 ar putea fi organizată în luna iulie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *