vineri , 22 martie 2019
Iasi booked.net
-1°C

Consiliul Concurenței investigează Delgaz Grid SA, firmă din grupul E.ON România, pentru un posibil abuz de poziție dominantă

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Delgaz Grid SA, companie membră a grupului E.ON România, se arată într-un comunicat al autorității de conncurență. Aceasta susține că firma ar fi aplicat un tratament diferenţiat în relaţia cu operatorii autorizaţi să efectueze verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale.

Delgaz Grid deţine, prin efectul legislaţiei specifice, o poziţie dominantă (un monopol) pe piaţa distribuţiei de gaze naturale aferentă zonelor geografice pentru care deţine licenţă de distribuţie, scrie hotnews.ro.

Potrivit reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), distribuitorul de gaze naturale are obligaţia de a realiza o bază de date cu verificările/reviziile tehnice ale instalaţiei de utilizare efectuate de operatorii economici autorizaţi.

Activităţile de verificare şi revizie tehnică ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale se efectuează în condiţii concurenţiale de către operatori economici autorizaţi de ANRE şi selectaţi de clientul final. Tarifele practicate de către operatorii autorizaţi pentru efectuarea serviciilor de verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale sunt stabilite în condiţii de piaţă, pe baza cererii şi ofertei.

Autoritatea de concurenţă suspectează că distribuitorul Delgaz Grid ar acorda un tratament preferenţial unei alte companii din cadrul grupului E.ON România, ceea ce poate avea ca efect creşterea costurilor pentru consumatorii finali, prin reducerea posibilităţii acestora de a alege societăţile autorizate pentru efectuarea de verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de gaze naturale, mai scrie hotnews.ro.

În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a desfăşurat inspecţii inopinate la sediul central al Delgaz Grid SA şi la punctele de lucru din municipiul Iaşi, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurii specifice de investigaţie. De asemenea, pentru asigurarea posibilităţii Consiliului Concurenţei de a obţine dovezi privind posibila încălcare a Legii Concurenţei, s-au desfăşurat inspecţii inopinate şi la sediile altor companii care nu sunt vizate de investigaţie.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, compania implicată riscă o amendă de până la 10% din cifra de afaceri.

Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a procedurii de investigaţie, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii Concurenţei. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.

Autoritatea de Concurenţă are în derulare mai multe investigaţii privind posibile abuzuri de poziţie dominantă în domenii conexe distribuţiei de gaze (ex. servicii de avizare tehnică a proiectelor, recepţie şi punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale) săvârşite de Distrigaz Sud Reţele SRL, Gaz Sud, SC Megaconstruct SRL.

De asemenea, Consiliul Concurenţei a sancţionat Wirom, distribuitor de gaze naturale, şi 9 executanţi de lucrări în domeniu cu amenzi în valoare totală de 920.069 lei (aproximativ 207.690 euro) pentru stabilirea unui preţ unic pentru instalaţiile standard de utilizare.

Recomandări

Un transplant mai rar a avut loc la Iași. Un bărbat de 60 de ani a primit un rinichi de la soţia sa

Un bărbat de 60 de ani a suferit o operație de transplant renal, iar rinichiul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *