Cinci facultăți din cele 15 ale Universitatii „A.I. Cuza” IAȘI vor avea activități doar față în față la studiile de LICENȚĂ

Date:

Cinci dintre cele 15 facultăți ale Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu profile deopotrivă teoretice și aplicate, au optat să facă exclusiv față în față activitățile de curs, de seminar și de laborator în noul an universitar, pe când altele au optat să facă online activitățile de curs sau seminar până la limitele maxim admise, potrivit datelor furnizate de către universitate.

Astfel, Facultățile de Biologie, Chimie, Drept, Economie și Administrarea Afacerilor, respectiv Educație Fizică și Sport vor avea 0% activități online, la ciclul de licență.

La polul opus este Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, unde ponderea maximă a activităților online este de 50% pentru cursuri și 25% pentru seminar și laborator/lucrări practice. 50% dintre cursuri se pot desfășura online și la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, dar acolo toate activitățile practice și aproape toate seminariile vor fi față în față.

O situație notabilă este cea a Facultății de Teologie Ortodoxă. La aceasta, potrivit datelor furnizate de UAIC, toate activitățile de curs și seminar vor fi față în față, dar cele de laborator/lucrări practice vor fi 10% online.

Ponderea maximă a orelor de activități didactice online din total ore la UAIC – studii de licență, pentru anul universitar 2022/2023:

Facultatea de Biologie

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Chimie

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Drept

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Educație Fizică și Sport (Iași)

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Educație Fizică și Sport (Extensiunea din Chișinău)

  • Curs: 25%
  • Seminar: 15%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

  • Curs: 50%
  • Seminar: 25%
  • Laborator/lucrări practice: 25%

Facultatea de Fizică

  • Curs: 30%
  • Seminar: 15%
  • Laborator/lucrări practice: 10%

Facultatea de Geografie și Geologie

  • Curs: 15%
  • Seminar: 15%
  • Laborator/lucrări practice: 15%

Facultatea de Informatică

  • Curs: 40%
  • Seminar: 25%
  • Laborator/lucrări practice: 25%

Facultatea de Istorie

  • Curs: 15%
  • Seminar: 15%
  • Laborator/lucrări practice: 15%

Facultatea de Litere

  • Curs: 35%
  • Seminar: 25%
  • Laborator/lucrări practice: 25%

Facultatea de Matematică

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

  • Curs: 50%
  • Seminar: 16,66%
  • Laborator/lucrări practice: 0%

Facultatea de Teologie Ortodoxă

  • Curs: 0%
  • Seminar: 0%
  • Laborator/lucrări practice: 10%

Facultatea de Teologie Romano-Catolică

  • Curs: 40%
  • Seminar: 20%
  • Laborator/lucrări practice: 20%

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Vremea, din nou la extreme! Ce se întâmplă cu temperaturile în zilele următoare

Temperaturile vor varia foarte mult în perioada următoare, au...

Un consilier județean ia de guler UE! Cătălin TIMOFCIUC: “Multiculturalismul a eșuat!”

Consilierul județean Cătălin Timofciuc a distribuit pe rețelele sociale...

Mobilizare impresionantă a ieșenilor în cadrul campaniei „Avem același sânge”

Peste 200 de persoane au răspuns apelului la solidaritate...