Biserica Vovidenia din IAȘI a fost RESFINȚITĂ

Date:

Duminică, 25 septembire 2022, Biserica Vovidenia din Iași a fost resfințită. Slujba de târnosire a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, alături de un sobor de preoți și diaconi.

După citirea periopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, a ținut un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți.

Biserica Vovidenia din Iași a fost ridicată în anul 1645, în timpul domniei lui Vasile Lupu, iar lucrările de restaurare au avut loc în perioada 2018-2022. Preasfințitul Părinte Veniamin a vorbit despre bucuria acestei zile de sărbătoare.

La final, părintele paroh Daniel Isai a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături la această amplă lucrare, amintind provocările prin care a trecut de-a lungul timpului.Ca semn de recunoștință, părintele paroh a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan distincția „Crucea Moldavă”.

Cu prilejul resfințirii Bisericii Vovidenia, credincioșii pot intra să se închine până miercuri, 28 septembrie, în Sfântul Altar. Aceștia au, de asemenea, bucuria de a se închina la o părticică din moaștele Sfântului Ioan Maximovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Vremea, din nou la extreme! Ce se întâmplă cu temperaturile în zilele următoare

Temperaturile vor varia foarte mult în perioada următoare, au...

Un consilier județean ia de guler UE! Cătălin TIMOFCIUC: “Multiculturalismul a eșuat!”

Consilierul județean Cătălin Timofciuc a distribuit pe rețelele sociale...

Mobilizare impresionantă a ieșenilor în cadrul campaniei „Avem același sânge”

Peste 200 de persoane au răspuns apelului la solidaritate...