Fundația World Vision România alături de Primăria Comunei Poienești, Școala Gimnazială nr. 1 Poienești și Asociația Centrul de Analiză și Inovare Economico-Socială demarează proiectul „ROUTE Poienești- Revitalizarea relațiilor comunitare din Poienești prin furnizarea de servicii integrate” care au ca scop diminuarea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comună prin servicii integrate sociale, medicale, educaționale.
Proiectul are trei mari direcții de servicii pe care le va oferi celor 285 de copii și adulți aflați în risc de sărăcie. Prima direcție este de a furniza servicii sociale și medicale persoanelor aflate în dificultate, și anume consultații medicale, investigații de specialitate și consiliere.
A doua direcție are în vedere elevii marginalizați din ciclu primar și gimnazial, prin oferirea de asistență educațională printr-un program complex de consiliere educațională.
A treia direcție de activități este axată pe adulți și pe dezvoltarea abilităților lor parentale, abilități profesionale și antreprenoriale.
Pe toată durata proiectului de 30 de luni (aprilie 2021 – oct 2023), vor fi organizate mai multe campanii de informare atât în comunitate, cât și pentru beneficiarii direcți.