La eveniment au participat 10 episcopi, aproximativ 200 de preoţi din dieceză şi din afara acesteia, oaspeţi din străinătate, oficialităţi locale, iar slujba a fost urmărită în curtea catedralei de circa 1.000 de credincioși.
De asemenea, au fost prezenţi membri ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, care a intermediat finanţarea proiectului din partea Uniunii Europene, sponsori ai catedralei, arhitecţi, ingineri, constructori, persoane care au contribuit la finalizarea lucrărilor.
Printre episcopii care au participat la eveniment se numără PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, ÎPS Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit emerit de Bucureşti, ÎPS Gergely Kovács, arhiepiscop de Alba Iulia, PS Iosif-Csaba Pál, episcop de Timişoara, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, PS Cristian Crişan, episcop auxiliar de Blaj, şi PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti.
Binecuvântarea catedrei episcopului, rugăciunea de consacrare şi ungerea altarului cu untdelemn sfinţit, depunerea relicvelor în altar sunt câteva dintre momentele semnificative ale ritualului de sfinţire. În noul altar au fost introduse relicvele din altarul vechi, relicvele Sfinţilor apostoli Filip şi Iacob, ale Sfântului Hipolit, martir, şi cele ale fericiţilor români: Anton Durcovici, Vladimir Ghika, Veronica Antal, Ieremia Valahul şi Vasile Aftenie.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi, fiind construită de aproximativ 250 de ani, a devenit foarte vulnerabilă din cauza intemperiilor timpului, mai ales din cauza cutremurelor, astfel încât structura de rezistenţă a clădirii a suferit foarte mult. Fisurile şi crăpăturile care începuseră să apară la ziduri au făcut ca biserica să nu mai poată fi utilizată, deoarece era un real pericol pentru toţi cei care intrau. De asemenea, picturile din biserică erau într-o stare avansată de degradare, ceea ce făcea ca imaginile să fie greu perceptibile. Fiind un monument istoric clasa A, costurile pentru un astfel de proiect au fost foarte ridicate, fiind depus un dosar şi realizându-se apoi un contract de finanţare al proiectului „Restaurare, consolidare şi integrare turistică catedrala veche romano-catolică «Adormirea Maicii Domnului» din Iaşi”, care a fost semnat la 14 decembrie 2017, la sediul Episcopiei de Iaşi. Contractul a permis acordarea finanţării nerambursabile de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în calitate de autoritate de management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020 pentru implementarea proiectului „Restaurare, consolidare şi integrare turistică catedrala veche romano-catolică «Adormirea Maicii Domnului» din Iaşi”. Lucrările efective de consolidare şi restaurare la catedrală au început la 14 iunie 2018.