Care sunt afecțiunile care au nevoie de recuperare medicală?

Date:

Recuperarea medicală are un rol foarte important în restabilirea capacității funcționale și îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu diverse afecțiuni medicale, scopul principal fiind acela de a le ajuta să își recapete abilitățile pierdute sau afectate din cauza unei boli.[4] Afecțiunile care necesită recuperare medicală sunt numeroase. În continuare îți vom vorbi despre câteva dintre acestea.

Accidentul vascular cerebral

Accidentul vascular cerebral este o urgență medicală și cu siguranță unul dintre motivele pentru care o persoană ar putea avea nevoie de recuperare medicală în Iași.

Acesta se produce atunci când fluxul de sânge către o zonă a creierului este întrerupt, provocând astfel moartea celulelor cerebrale. Această afecțiune poate fi cauzată de un cheag de sânge care blochează un vas de sânge în creier (accident vascular ischemic) sau de ruperea unui vas de sânge care provoacă sângerare în sau în jurul creierului (accident vascular hemoragic).[1]

Efectele unui accident vascular cerebral variază în funcție de severitatea acestuia și de partea creierului care a fost afectată. Simptomele pot include paralizie sau pierderea funcției motorii, dificultăți de vorbire și înțelegere, pierderea vederii sau a echilibrului, confuzie sau probleme cu memoria. În unele cazuri, efectele pot fi temporare, dar în multe situații pot fi permanente.[1][7]

Tratamentul și recuperarea după un accident vascular cerebral reprezintă un proces complex și îndelungat, care necesită o abordare multidisciplinară și care poate include:

  • fizioterapie – pentru a ajuta la reabilitarea funcțiilor motorii;
  • terapie ocupațională – pentru a ajuta pacientul să se adapteze la activitățile zilnice;
  • exerciții de logopedie – pentru a ajuta la îmbunătățirea abilităților de comunicare;
  • consiliere psihologică pentru a ajuta la gestionarea emoțiilor și a stresului asociat cu recuperarea.[7]

Boala Parkinson

Boala Parkinson este o afecțiune neurodegenerativă progresivă care afectează capacitatea motorie și abilitățile cognitive ale unei persoane și care se poate manifesta prin simptome precum tremor, rigiditate musculară, bradikinezie (mișcări încetinite) și probleme de echilibru, schimbări în scrisul de mână și vorbire neclară.

Recuperarea medicală joacă un rol esențial gestionarea bolii Parkinson, mai ales că aceasta nu se poate vindeca. Fizioterapia, terapia ocupațională, logopedia și reeducarea deglutiției sunt doar câteva exemple de tehnici ce pot contribui la ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții.[3]

Artrita reumatoidă

Artrita reumatoidă este o boală cronică, autoimună, ce provoacă inflamație și dureri în articulații, dar care poate afecta multe organe importante ale corpului. Simptomele sale pot varia ca intensitate, dar de obicei includ durerile și rigiditatea articulară și umflarea articulațiilor.

Recuperarea medicală joacă un rol vital în managementul artritei reumatoide. Terapia fizică și exercițiile pot ajuta la menținerea flexibilității și a forței musculare, la reducerea durerii și la îmbunătățirea capacității funcționale generale.[5]

Scolioza

Scolioza este o afecțiune care se caracterizează prin curbarea laterală anormală a coloanei vertebrale. Aceasta apare de cele mai multe ori în perioada de creștere rapidă a copiilor, înainte de pubertate, dar poate fi observată și la adulți.

Opțiunile de tratament pot varia în funcție de gravitatea scoliozei și vârsta pacientului. Pentru cazurile ușoare până la moderate, terapia fizică și purtarea unui corset poate ajuta la corectarea posturii și la prevenirea progresiei curburii. În cazurile severe, intervențiile chirurgicale pot fi necesare. Recuperarea medicală este o componentă crucială în gestionarea scoliozei. Prin terapie fizică și exerciții specifice, pacienții pot ameliora simptomele, îmbunătăți postura și limita progresia curburii spinale.[6]

Scleroza multiplă

Scleroza multiplă este o boală neurologică cronică, care afectează sistemul nervos central și care, chiar și în stadiile incipiente, poate cauza simptome precum probleme de vedere, slăbiciune și rigiditate musculară, adesea însoțită de spasme musculare dureroase, dureri la nivelul membrelor, trunchiului sau feței, probleme de control a vezicii urinare și probleme de echilibru.

Chiar dacă scleroza multiplă este o boală incurabilă, recuperarea medicală poate juca un rol esențial în ameliorarea calității vieții pacientului și în prevenirea complicațiilor. Prin terapie fizică, ocupațională și medicație, simptomele pot fi gestionate.[2]

Acestea sunt doar o mică parte dintre afecțiunile al căror plan de tratament include și recuperarea medicală. Durata procesului de recuperare și ce anume va presupune el poate varia în funcție de particularitățile fiecărui caz. Dacă vrei să afli mai multe despre acest subiect, adresează-te unui specialist!

Bibliografie:

  1. „About Stroke”, American Stroke Association, 2023, www.stroke.org/en/about-stroke. Accessed 29 Dec. 2023.
  2. „Multiple Sclerosis”, National Institute of Neurological Disorders and Stroke, 2023, www.ninds.nih.gov/health-information/disorders/multiple-sclerosis. Accessed 29 Dec. 2023.
  3. „Parkinson’s Disease”, NHS, 2023, www.nhs.uk/conditions/parkinsons-disease/. Accessed 29 Dec. 2023.
  4. „Rehabilitation”, World Health Organization, 30 Jan. 2023, www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/rehabilitation. Accessed 29 Dec. 2023.
  5. „Rheumatoid Arthritis (RA)”,  Centers for Disease Control and Prevention, 2023, www.cdc.gov/arthritis/basics/rheumatoid-arthritis.html. Accessed 29 Dec. 2023.
  6. „Using Physical Therapy for Scoliosis”, Verywell Health, 2020, www.verywellhealth.com/physical-therapy-for-scoliosis-4797898. Accessed 29 Dec. 2023.

„What to Expect as You Recover from a Stroke”, Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/stroke/in-depth/stroke-rehabilitation/art-20045172. Accessed 29 Dec. 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Descoperă Tramvaiul Iepurilă în ediția aniversară de 10 ani

Compania de Transport Public, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași,...

Concert extraordinar susținut de cei 3 Tenori Ieșeni la Palatul Culturii din Iași

Pe 30 mai, începând cu ora 18:30, cei 3...

Un pas mare pentru proiectul Trenului Metropolitan

Joi, 25 aprilie, a fost prezentat conceptul, traseul și...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...