Bărbat din Vaslui, strivit de tractor pe un teren agricol din Galați

0
215

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, angajat al unei firme cu activitate în domeiul agricol, a fost găsit fără suflare sub tractorul pe care îl conducea, după ce se pare că s-a răsturnat cu vehiculul.

Angajatul societății agricole din Galaţi şi-a găsit sfârşitul după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un teren situat în zona ANL Cantemir (Cartier Siret), de pe Șoseaua Dig Brăila -Galaţi. Terenul aparţine de comuna Vădeni. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost observat de o altă persoană, care a făcut sesizare la numărul unic de urgenţă 112.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD şi unul de la Descarcerare. Trupul bărbatul a fost scos de sub cabina tractorului. Potrivit poliţiştilor, persoana care a sesizat incidentul a anunţat că trupul bărbatului era prins între cabina tractorului şi digul din zona terenului agricol, vehiculul fiind răsturnat.

S-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 51 de ani, din Vaslui, angajat al unei firme cu profil agricol din Galaţi. Din primele cercetări a reieşit că, în noaptea de duminică spre luni, tractorul se deplasa spre locul de cazare din zona terenului agricol pe care lucra, însă nu a mai putut stăpâni volanul. Tractorul s-a răsturnat şi bărbatul a fost prins între vehicul şi digul de pe terenul agricol pe care îl traversa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.