Cu un plafon maxim de 140.000 de euro și creșterea gradului de garantare a statului pentru credite, analiștii susțin că prețurile apartamentelor noi vor crește artificial.
În plus, prin noul program nu mai pot fi construite case. Se pot doar cumpăra locuințe finalizate și recepționate.
Noua Casă vine cu modificări față de vechiul program „Prima Casă”.
Valoarea locuințelor vechi sau consolidate care pot fi cumpărate prin program crește la 70.000 de euro, cu un avans de 5%.
Pot fi cumpărate și locuințe mai scumpe, cu o valoare de cel mult 140.000 de euro, la toate creditele peste 70.000 de euro, avansul fiind de 15%.
În funcție de perioada creditului, rata începe de la 1500 de lei și ajunge la peste 1800 de lei, iar salariul minim trebuie să fie cuprins între 3.300 și 4.100 de lei.
Potrivit Digi24, analiștii atrag atenția că noile condiții pentru obținerea unei locuințe, dublarea creditului maxim și creșterea garanției statului, vor duce la creșterea artificială a locuințelor noi.