miercuri , 5 august 2020 1:24 am
Iasi booked.net
-1°C

Bacău: Trei morţi şi doi răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren

Trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte două sunt rănite după ce maşina în care se aflau a fost lovită, luni, de un tren, în satul Dumbrava, comuna Iteşti, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.

Cei doi răniţi au fost preluaţi de echipajele medicale pentru a fi transportaţi la spital.

“Garnitura de tren implicată este Inter Regio 1751, ce circula pe relaţia Bucureşti Nord – Suceava. Nu s-au înregistrat victime din rândul călătorilor sau a personalului. Trenul nu a deraiat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Circulaţia feroviară este blocată, a mai precizat sursa citată, potrivit agerpres.ro.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Recomandări

Băiețel din Bacău, adus cu elicopterul la Iași după ce ar fi mâncat mătrăgună

Un băieţel de şase ani a fost transportat la Spitalul de Copii din Iaşi cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *