Noul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a venit cu un anunț important pentru părinți și elevi. Ministrul Educației face schimbări importante în școlile din România.
Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, din toamnă, vor fi maxim 24-26 de copii într-o sală de curs.
„Am fost întotdeauna adeptul unui număr de elevi mai mic pe clasă. Îmi declar public disponibilitatea de modificare a metodologiei pentru reducerea numărului de elevi în clase, începând din toamnă.”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a mai precizat că în timpul anului nu există această posibilitate. Acesta a mai precizat că școlile sunt foarte aglomerate. Așadar, există riscul de a fi în scenariul roșu sau galben.
În plus, Sorin Cîmpeanu a mai precizat că atenția elevilor este mai puternică într-o clasă cu un număr redus.
Reînceperea școlii prin scenariul hibrid a fost unul dintre scenariile prin care elevii ar fi trebuit să învețe în această perioadă pandemică. Acest scenariu prevedea ca o parte din elevi să meargă la școală iar cealaltă parte să urmeze școala online, conform stireadeiasi.ro. Joi seara, ministrul Educației și Cercetării, Sorin Cîmpeanu, a declarat că a renunțat la scenariul hibrid și a și menționat de ce a ajuns la această decizie.