vineri , 20 septembrie 2019 11:39 pm
Iasi booked.net
-1°C

Aniversarea Batalionul 151 Infanterie „Războieni” Iași, sărbătorită pe Pietonal

Ieri, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt a fost organizat un eveniment cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existență a Batalionului 151 Infanterie „Războieni” Iași.

Potrivit nordestnews.ro, la manifestare au participat IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, reprezentanții administrației publice locale și județene, precum și foști comandanți ai unității.

„Pe data de 15 septembrie, Batalionul 151 Infanterie «Războieni» sau «Lupii Negri», așa cum mai suntem cunoscuți, împlinește 25 de ani de existență. Au fost 25 de ani de bucurii și sacrificii, în care personalul acestuia și-a făcut datoria față de țară și comunitate, 25 de ani de misiuni în teatrele de operații din Afganistan, Irak, Bosnia, Kosovo, Angola, Albania, dar și numeroase exerciții în țară. În toată această perioadă am demonstrat că putem atinge cele mai înalte standarde de pregătire și că suntem dispuși să facem sacrificiul suprem. Mulțumesc ieșenilor pentru respectul pe care ni l-au acordat și pentru că au fost alături de noi. Le transmit să fie încrezători și să știe că militarii ieșeni își vor face întotdeauna datoria față de țară și că pot avea tot timpul bază în noi”, a declarat lt. col. George Daniel Cioran, comandantul Batalionului 151 Infanterie „Războieni”.

Evenimentul s-a finalizat cu decernarea mai multor distincții, precum și cu deja tradiționale paradă a „Lupilor Negri”.

Batalionul 151 Infanterie a fost înființat la 15 septembrie 1994 și este continuatorul glorioaselor tradiții de luptă ale Batalionului 1 Infanterie din cadrul Regimentul 15 Infanterie „Războieni”, tradiții cu o durată de peste 140 de ani. Batalionul a participat la Războiul de Independență, în bătăliile de la Grivița, Rahova și Vidin, de asemenea în Primul Război Mondial, în campaniile din 1916 – 1917 și 1918 – 1919. În Al Doilea Război Mondial a participat la eliberarea Basarabiei, părții de nord-vest a României , apoi în luptele duse pe teritoriul Ungariei și Cehoslovaciei până pe 12 Mai 1945.

Recomandări

1 Septembrie – Ziua Informaticienilor Militari

Ziua informaticienilor militari aminteşte de data la care, în anul 1963, s-a înfiinţat, prin ordinul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *