O femeie în vârstă de 35 de ani, nevaccinată antigripal, a murit la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi.
Victima a fost internată în unitatea medicală cu diagnostic de gripă şi i s-au recoltat probe care au fost trimise la Bucureşti. Momentan, laboratorul nu a trimis încă la Iaşi rezultatele analizelor recoltate de la femeie.
Decesul înregistrat marţi, 20 februarie, la Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi este al zecelea raportat în judeţul Iaşi. La nivel naţional, 45 de români diagnosticaţi cu gripă şi-au pierdut viaţa. Momentan, jumătate din paturile de la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi sunt ocupate de pacienţi diagnosticaţi cu gripă conform simptomatologiei, informează „Adevărul”.
„La noi au fost diagnosticaţi 151 de pacienţi cu gripă. Nu înseamnă că au fost toţi confirmaţi prin examen de laborator, pentru că indicaţia Ministerului Sănătăţii nu este să le facem la toţi acest examen de confirmare, dar tabloul clinic în acest context epidemiologic descrie diagnosticul de gripă”, a declarat directorul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.