Ai permis la bibliotecă, mergi gratuit cu transportul public

Date:

Conducerea Companiei de Transport Public (CTP) Iași face o bucurie celor care dețin un permis de acces valabil la bibliotecă. Astfel, cei care au un permis pentru accesul la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, vizat la zi, beneficiază de gratuitate în transportul public. Gratuitatea este valabilă pentru călătoriile cu toate mijloacele de transport public, pe traseele către și dinspre Copou, în zilele de 8, 9 și 10 noiembrie.

„CTP Iași se alătură evenimentului Zilele Bibliotecii Centrale Universitare «Mihai Eminescu» Iași, în semn de apreciere și susținere a mediului academic și cultural din orașul nostru. Călătorii vor prezenta actul menționat controlorilor, atunci când aceștia îl vor solicita”, au explicat reprezentanții CTP Iași.

Reamintim și faptul că CTP Iași a lansat o nouă alternativă de plată a titlurilor de călătorie. Astfel, se pot achiziționa din automatele de plată mixte bilete și abonamente pentru transportul public de persoane.
Mai multe dispozitive de acest tip au fost deja montate în stațiile din zona centală a orașului.

„De la noul automat pot fi achiziționate, pentru început, câte 1 bilet cu o călătorie pentru o zonă; 2,5 lei, 2 bilete cu o călătorie pentru o zonă; 5 lei, 4 bilete cu o călătorie pentru o zonă; 10 lei și un abonament pentru o zi de două zone – 10 lei”, au explicat reprezentanții Companiei de Transport Public Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Curse regulate spre AEROPORT și înapoi în ORAȘ cu autobuzul 50

Dacă aveți programate călătorii cu avionul, nu uitați că...

RAFILA, noi săgeți către Arafat: „Noi de unde să știm că nu mai sunt BANI la UPU, dacă dânșii nu ne notifică?”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a pledat din nou, luni,...

Ședință CJ IAȘI: Teatrul “Luceafărul” va intra într-un amplu proces de reabilitare și MODERNIZARE

Consiliul Județean Iași a votat astăzi, în ședință ordinară,...