joi , 26 noiembrie 2020 5:35 am
Iasi booked.net
-1°C

Afaceri profitabile pentru comercianții din județul Iași!

Ei au realizat o treime din totalul cifrei de afaceri din judeţ. Aici nu sunt incluse rezultatele marilor lanţuri comerciale care au sediul social în alte judeţe.

Cu o cifră de afaceri de 1,95 miliarde de euro, reprezentând 29,80% din afacerile totale ale Iaşului, de 6,55 miliarde de euro, comerţul a fost şi în 2019 cel mai mare sector economic din judeţ, după cum arată datele centralizate de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, analizate de „Ziarul de Iaşi”. În acest domeniu activau la sfârşitul anului trecut 4.580 de firme, în care lucrau 17.473 de angajaţi. Aici nu sunt incluse rezultatele marilor lanţuri de magazine. Nici unul nu are sediul social în judeţ şi nu raportează în Iaşi cifrele de afaceri realizate sau profiturile obţinute.

^

Volumul cifrei de afaceri din comerţ din judeţul Iaşi a crescut în perioada ianuarie – decembrie 2019 cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, când s-a cifrat la 1,74 miliarde euro. Numărul salariaţilor a fost anul trecut mai mic cu 51, raportat la acelaşi interval de timp, şi anume anul fiscal 2018. Cele mai multe societăţi comerciale s-au axat pe comerţ cu amănuntul, respectiv 2.949 de firme, care au făcut afaceri în judeţul Iaşi de 583,9 milioane euro, şi comerţ cu ridicata al produselor nealimentare, cu 792 de firme ale căror activitate au însumat 674,9 milioane euro.

Alţi 363 de agenţi economici au realizat activităţi de intermediere în comerţul cu ridicata (un total al afacerilor de 218,7 milioane euro), 278 în comerţ cu autovehicule, piese şi accesorii de schimb şi carburanţi pentru autovehicule (366,1 milioane euro), iar alte 198 de firme au făcut comerţ cu ridicata de produse agricole brute, animale vii, produse alimentare, băuturi şi tutun (218,7 milioane euro). Sursă:ziaruldeiasi.ro

 

reclama adnow

Recomandări

O companie din Iași a inregistrat un profit spectaculos

În contextul anului 2020, marcat de efectele pandemiei cu virusul SARS-Cov2, Antibiotice și-a adaptat strategia …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *