Accident grav, la Pașcani: un șofer de microbuz cu o alcoolemie de 0,93 mg/l a lovit în plin o femeie pe trecerea de pietoni

0
237
Foto: NewsPascani.com

Șoferul unui microbuz de transport persoane a accidentat mortal o femeie care traversa strada pe o trecere de pietoni din Pașcani. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,93 mg/l.

 

Sâmbătă, 30 iunie, bărbatul în vârstă de 50 de ani din Pașcani a accidentat o femeie pe o trecere de pietoni din zona deal. La testarea cu aparatul etilotest șoferul microbuzului de transport persoane avea o alcoolemie de 0,93 mg/l, alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Municipal Pașcani unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, informează NewsPascani.com.

Șoferul conducea un microbuz transport persoane care face curse pe ruta Iași-Pașcani, iar în momentul producerii accidentului se aflau mai mulți pasageri in interior.

La locul accidentului au sosit echipaje de la Poliție și SMURD. Victima, o femeie în vârstă de 58 de ani din municipiu,  se angajase în traversarea străzii pe una dintre trecerile de pietoni de pe strada Moldovei. Potrivit martorilor,  femeia nu a fost văzută de șoferul microbuzului. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Pașcani pentru îngrijiri medicale, starea sa este stabilă, a fost accidentată ușor.Pe numele acestuia polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală.

 

Sursa: NewsPascani.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.