Trei ieșeni au dispărut în urmă cu o săptămână în masivul Făgăraș, iar salvamontiștii au demarat căutările imediat după Paște. Marţi, doi dintre cei trei turişti dispăruţi au fost localizaţi din elicopter. Miercuri, salvamontiştii au găsit şi al treilea cadavru, în apropiere de celelalte două.
Trupurile celor trei turişti din Iaşi, dispăruţi de mai multe zile în Masivul Făgăraş, au fost găsite miercuri de salvamontişti, după ce iniţial fuseseră văzute din elicopterul care survola zona efectuând căutări doar două cadavre, conform reprezentanţilor Consiliului Judeţean (CJ) Braşov.
Cei trei turişti din Iaşi, dispăruţi în Masivul Făgăraş, sunt bărbaţi cu vârsta de 62, 64 şi, respectiv, 18 ani.
„Cel de-al treilea turist a fost observat la mică distanţă de primul localizat marţi, după ce elicopterul a survolat Masivul Făgăraş. Miercuri, când a început acţiunea de recuperare a celorlalţi doi, a fost văzut şi cel de-al treilea. Echipa de salvamontişti şi cea cu elicopterul care au început miercuri dimineaţa operaţiunea de recuperare fac tot posibilul ca cele trei persoane să fie aduse, miercuri, la baza muntelui. Este o intervenţie foarte dificilă având în vedere că acestea se află pe versanţi diferiţi şi trebuie ca salvamontiştii să coboare cu troliul pentru a recupera trupurile turiştilor”, a declarat pentru realitatea.net vicepreşedintele CJ Braşov, Adrian Gabor, coordonatorul Salvamont Braşov.
Conform acestuia, trupurile celor trei turişti vor fi aduse la baza muntelui, în zona Sâmbăta de Sus, urmând ca medicii legişti să stabilească cauza deceselor.
Cei trei turişti din Iaşi, dispăruţi în Masivul Făgăraş, sunt bărbaţi cu vârsta de 62, 64 şi, respectiv, 18 ani. Dispariţia lor a fost sesizată la începutul lunii aprilie de către un preot de la Mănăstirea Breaza, de lângă Făgăraş, care a anunţat că o maşină cu care cei trei bărbaţi au ajuns în zonă stă nemişcată de câteva zile. Căutările turiştilor au început săptămâna trecută, dar vremea nefavorabilă şi avalanşele din ultima perioadă nu au permis ca salvamontiştii şi jandarmii montani să acţioneze în fiecare zi.