Investiția vizează modernizarea a peste 73 kilometri de drum de pe raza a opt comune: Popricani, Lețcani, Horlești, Voinești, Ciurea, Bârnova, Tomești și Holboca iar lucrările sunt estimate la 45 milioane de euro,Tronsoanele selectate pentru finanțare cuprinzând 56 km de drum județean și peste 16 km de drum comunal.
Printre proiectele care vor fi dezbătute astăzi, în cadrul primei ședințe extraordinare a Consiliului Județean Iași se va afla și cel privind semnarea unui acord de parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) pentru finanțarea realizării documentației proiectului de centură ușoara a municipiului Iași, investiție care va fi finanțată în viitorul exercițiu financiar european – 2021-2027, potrivit stireadeiasi.ro.
„Începem bine anul, cu pași concreți privind noi proiecte de investiții pentru județul Iași. Acest inel de centură metropolitan, Axa 3 din Masterplanul de drumuri județene, are o lungime de 73 de km și este format din următoarele drumuri: DJ248B Vânători – Lețcani, în lungime de 16,32 km, DC26B Lețcani-Voinești, în lungime de 16,573 km, DJ 248A Voinești, în lungime de 221 km, DJ 248F Voinești – Mânjești – Budești, în lungime de 6,007 km, DJ 248C Budești – Piciorul Lupului – Ciurea, în lungime de 10,486 km, DJ 248D Ciurea – Bârnova – Tomești – Holboca, în lungime de 19,069 km, DJ 249 A limită municipiul Iași – Holboca (intersecție DJ 248D), în lungime de 2,415 km. Valoarea proiectului este de 53 milioane de euro”, a precizat Romeo Vatră, liderul grupului de consilieri PNL din cadrul CJ Iași.