Medicul Alexandru Rafila este președintele Societății Române de Microbiologie. Cu o vastă experiență în spate, profesorul susține că oamenii trebuie să fie cumpătați când vine vorba despre medicamente și vis-a-vis de prevenirea infecției cu noul coronavirus.
Profesorul Alexandru Rafila spune că există și persoane care folosesc fără să se gândească antibiotice în încercarea de a preveni infectarea cu noul coronavirus.
„Automedicaţia în această perioadă este la ea acasă. Ne confruntăm cu o problemă foarte serioasă, pentru că, în această perioadă, fie ca profilaxie, fie ca tratament, persoane care încearcă să prevină infecţia cu noul coronavirus sau care au aflat că sunt infectate folosesc fără discernământ antibiotice.
Consumul de azitromicină a crescut foarte mult şi, chiar dacă azitromicina este prevăzută ca şi o medicaţie care ar putea să fie prescrisă la unii dintre pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, utilizarea fără discernământ şi automedicaţia sunt foarte grave, pentru că, de obicei, antibioticele nu sunt prescrise decât în infecţiile bacteriene, nu în infecţiile virale. Azitromicina, sigur, cu un anumit efect asupra noului coronavirus, a fost încercată ca şi terapie, dar această utilizare de masă e foarte periculoasă, pentru că efectele sunt serioase”, a explicat Rafila, scrie Digi24.
”Nu insista pentru a obţine un antibiotic! Medicii de familie ştiu foarte bine că atunci când se prezintă la medic, de multe ori, pacienţii sunt destul de revendicativi şi vor un anumit medicament. Nu insista la farmacie să obţii antibiotic! Din păcate, se obţine în continuare. Nu aş zice cu uşurinţă, dar se pot obţine antibiotice la farmacie, dacă insişti. Sau, la anumite farmacii.
Dacă faci un tratament cu antibiotic, trebuie respectat foarte bine ritmul de administrare, dozele şi durata recomandată. Acestea sunt câteva mesaje care trebuie să fie foarte clar transmise. Faptul că antibioticele nu tratează orice, infecţii virale sau parazitare. Pot avea efecte nedorite, iar folosirea necorespunzătoare duce la pierderea calităţii acestor produse”, mai transmite medicul.