Cum vă puteți proteja imunitatea în pandemie

Date:

Profesorul universitar dr. Nicolae Hâncu, medic nutriţionist, a vorbit la Punctul de Întâlnire despre alimentele care ne salvează imunitatea în pandemie, dar şi despre ce trebuie să facem pentru a ne întări sistemul imunitar.

Profesorul universitar dr. Nicolae Hâncu, medic nutriţionist, a vorbit la Punctul de Întâlnire despre cât de importantă este alimentația în această perioadă a pandemiei.

Sigur că mă tem şi pentru mine şi pentru familia mea, pentu prietenii mei. Mă tem şi pentru umanitate care din păcate, nu se îndreaptă către soluţii convenabile. Mă gândesc mai ales la perioada după ce apare vaccinul, pentru că dacă în momentul de faţă noi ne luptăm cu virusul, după aceea o să ne luptăm cu noi, cu oamenii, pentru că doar o treime dintre români acceptă să se vaccineze. M-au surprins, m-au necăjit pur şi simplu. Ca medic, care ştiu că descoperirea lui Pasteur a fost una dintre cele mai mari descoperiri ale umanităţii, ceva genial care a salvat milioane de vieţi, devine în momentul de faţă o mare problemă pentru umanitate (…) Alimentaţia trebuie să îndeplinească o condiţie fundamentală. Trebuie să fie o alimentaţie sănătoasă care trebuie să aibă o acţiune antiinflamatorie„.

Alimentaţia mediteraneană am adaptat-o la alimentaţia din România şi i-am spus alimentaţie carapato-danubiană. Ea se compune foarte simplu, practic, din toate grupele alimentare. Din legume, din fructe, din carne sănătoasă, din brânzeturi în proporţii piramidale, adică se mănâncă mai mult din legume şi fructe, mai puţin din grăsimi şi aşa mai parte. Toate aceste alimente trebuie să îndeplinească nişte condiţii. Trebuie să fie neprocesate, să fie nerafinate, trebuie să fie integale, mă refer la cereale de exemplu. Dacă se poate la brânzeturi, să fie fermentate şi trebuie să fie sigure. Siguranţa aliementară este foarte importantă. Decontaminarea alimentelor, a vegetalelor, a fructelor este extrem de importantă. Aceste alimente să fie pregătire corespunzător. Să ne modernizăm meniurile, să renunţăm să folosim legumele ca şi garnitură la carne, pentru că meniurile moderne înseamnă carnea să fie garnitură la legume, potrivit bzi.ro. Alimentaţia medieteraneană chiar se consideră că este o acţiune extrem de benefică la persoanele deja infectate şi chiar la cele care au fost puse în situaţia să nu facă COVID„, a mai transmis profesorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Întreaga rețea de coșuri stradale din municipiul Iași va fi modernizată

În cadrul campaniei de curățenie de primăvară, aflată în...

160 de apartamente vor fi construite în comuna Miroslava! Ce categorii de persoane pot beneficia de locuințe

Primăria Comunei Miroslava a depus o cerere de finanțare...

Moment decisiv pentru UAIC Iași! Astăzi se votează viitorul rector al universității

Astăzi, 18 martie 2024, va fi o zi crucială...