Ministrul Finanţelor a declarat că în şedinţa de Guvern care va avea loc mâine, 26 martie, va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă care va permite companiilor şi persoanelor fizice care au de suferit din cauza coronavirusului să primească o amânare a plăţii ratelor la bănci.
Întrebat dacă este vorba despre o amânare pentru o perioadă „mai aproape de 3 luni sau mai aproape de 6 luni”, Cîţu a răspuns: „Mai aproape de 6 luni”.
Ministrul Finanţelor a precizat că este vorba atât despre persoane fizice, cât şi despre persoane juridice şi că nu există anumite condiţii sau documente justificative pentru a obţine amânarea plăţii ratelor.