Un eveniment ieșean, ajuns la a XVIII-a ediție, ne invită să cunoaștem mai de aproape managementul financiar care își asumă rolul de partener de business al celorlalte departamente ale afacerii.
„Dacă vrei să afli mai multe idei practice despre Managementul financiar, vino Miercuri, 27.11.2019, la ora 18, în amf. B1 (corp B), la Lecția de management – ediția a XVIII-a, un proiect de difuzare a opiniilor practicienilor către studenții de la Licență și de la Master, interesați de domeniul Managementului”, declară organizatorii.
Timp de aproximativ 90 de minute, doamna Andreea Radu, Finance Manager la site-ul din Iași al companiei Delphi, va dialoga cu studenții despre provocările actuale ale rolului de Director financiar.
Andreea Radu este Senior finance executive, cu peste 25 de ani experiență și cu o cariera progresivă, încluzând ”blue-chip companies”, în diverse industrii – FMCG, electronic equipments și manufacturing – pe trei continente.
Evenimentul va avea loc pe 27 noiembrie, în Amfiteatrul B1 al FEAA din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iași, începând cu ora 18.00, iar intrarea este liberă.


