Implementarea After–school-ului în școli și alimentaţia în şcoli se vor realiza cu finanțare europeană, a anunțat vicepremierul Raluca Turcan, cea care coordonează activitățile ministerelor Educației și Fondurilor Europene în guvernul Orban, după o discuţie cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, despre acordarea unei finanțări europene complementare pentru programe educaționale incluzive. De asemenea, Turcan anunţă se urmăreşte implementarea de parteneriate între școli și mediul economic activ, dar și acordarea unor burse elevilor care doresc să învețe o meserie.
“Am discutat, în această dimineață, soluții concrete cu ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș, pentru finanțarea europeană complementară pentru programe educaționale incluzive, precum cel de After–School generalizat și alimentație în școală. Astfel, probleme care trenează de mult timp în domenii prioritare vor fi rezolvate, cu banii europeni care vor fi folosiți, până la ultimul cent, în beneficiul românilor”, a anunţat Raluca Turcan pe Facebook.
Anunţul vicepremierului Raluca Turcan vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea care se referă la reducerea numărului de ore din învăţământ.
Legea promulgată stabileşte noi limite pentru numărul de ore pe săptămână, pentru fiecare categorie de învăţământ.
“Numărul de ore alocat disciplinelor din planurile cadru de învăţământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar, în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial şi în medie 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare şi evaluare, cât şi pentru învăţarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conţinuturilor predate”, prevede legea.
Această prevedere intră în vigoare începând cu anul şcolar 2020-2021.