Câţi bani cheltuie și ce cumpără românii pe online

0
258

53% dintre românii cu access la internet, adică aproape 6 milioane de utilizatori, au realizat în ultimul an cumpărături online cel puțin o dată pe lună, cu o creștere de 9% față de aceeași perioadă din 2016-2017. De asemenea, în ultimele 12 luni cumpărăturile online au devenit mai populare pentru categorii noi de clienți, cea mai mare creștere, de la 36% la 51%, fiind înregistrată pentru segmentul de vârstă de 45-54 ani, potrivit unui studiu realizat de către GPeC și iSense Solutions.

O creștere importantă se vede și în categoria de vârstă între 35-44 ani, de la 51 la 58%, în timp ce pentru utilizatorii cu vârsta între 18-34 ani datele s-au păstrat la același nivel ca în perioada 2016-2017, scrie startupcafe.ro.

Ce s-a vândut cel mai bine în ultimele 12 luni

În continuare, produsele electronicele și electrocasnicele, articolele vesimentare și accesoriile fashion, calculatoarele și laptopurile, cât și produsele cosmetice și farmaceutice ocupă primele locuri în preferințele cumpărătorilor online.

Categorii ce au atras cel mai mare număr de clienți noi sunt fashion, cu o creștere de la 80% în 2017 la 86% în 2018, urmată de serviciile de turism și hoteliere, cu o medie de la 70% la 77%, și cărți, de la 67% la 72%.

92% dintre cumpărătorii online au achiziționat în ultimele 12 luni articole electrocasnice și electronice, cheltuind aproximativ 1.098 lei. 86% dintre români au cheltuit 833 lei pentru achiziția de articole vestimentare și accesorii tip fashion, în timp ce 83% dintre aceștia au alocat puțin peste 1.000 lei pe an pentru laptopuri și calculatoare. 81% dintre români au alocat în medie 807 lei pentru achiziția de produse cosmetice și farmaceutice, iar 77% dintre aceștia au optat pentru sejuri și călătorii, cu o medie de 787 lei pe an.

În ultimele 12 luni, cele mai importante achiziții online au fost pentru serviciile hoteliere (1.305 lei), electronice și electrocasnice (1.098 lei), mobilă și decorațiuni interioare (833 lei) sau articole pentru mașini (807 lei).

Față de 2016-2017, suma anuală medie cheltuită înregistrează creșteri de aproximativ de 5-7% pentru fiecare categorie. Cele mai mari creșteri se regăsesc în categoriile de Telecomunicații, Bilete de transport auto, tren sau avion și Home & Deco cu medii de creștere de 10, 12 și respectiv 16%.

De ce cumpără românii online

Principalele motive pentru care românii aleg să cumpere online se păstrează și în 2018, diferențele față de datele înregistrate în perioada 2016-2017 fiind relativ de mici. Astfel, 70% dintre respondenții studiului aleg un magazin online pentru a economisi timp, iar 50% dintre români preferă shopping-ul online pentru varietatea mare de produse găsite și posibilitatea de a compara ușor ofertele de la diferite magazine.

De asemenea, 48% dintre cumpărătorii online cred că prețurile sunt mai accesibile în mediul online, în timp ce 46% dintre aceștia spun că și-au găsit produsul dorit doar pe internet. Comoditatea achizițiilor online este un alt criteriu important pentru 40% dintre respondenți.

Atunci când aleg să achiziționeze un produs de pe un anumit site, principalele criterii de evaluare sunt: prețul, încrederea pe care o oferă magazinului online, timpul de livrare, calitatea informațiilor prezentate pe site și ușurința procesului de cumpărare.

Plata online cu cardul, în creștere

Și în 2018, 76% dintre români aleg să plătească în numerar la primirea coletului, raportul fiind cu constant cu cel din 2016-2017, respectiv 78% dintre respondenți. Se remarcă însă o creștere de 5 puncte procentuale în plățile realizate cu cardul, de la 50% la 55% în prezent.

O creștere de 21% se remarcă și în valoarea sumelor plătite cu cardul, de la 1.489 lei în perioada 2016-2017 la 1.793 lei în ultimele 12 luni. Pentru magazinele online din străinătate, românii au cheltuit în medie 281 euro în perioada 2016-2017, valoarea crescând ușor în 2018, și anume 301 euro.

În ceea ce privește plata online, lipsa încrederii în oferirea datelor de pe card este în continuare principalul motiv pentru care românii aleg să plătească numerar, 70% în 2018 față de 65% în 2017. Alte motive enunțate de respondenții studiului sunt teama de a nu fi fraudați (47%) și perioada lungă în care și-ar recupera banii în cazul unei eventuale fraude (35%), mai scrie startupcafe.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.