Iohannis a fost prima persoană vaccinată din cea de-a doua etapă a campaniei

Date:

Presedintele Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID, public, pentru a marca inceputul celei de a doua etape a campaniei de imunizare.

După ce a stat 15 minute sub supravegherea medicilor, asa cum prevede procedura, presedintele Klaus Iohannis a facut scurte declaratii. Acesta a punctat ca nu l-a durut administrarea vaccinului.

Vaccinul este eficient si le recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, impreuna cu respectarea masurilor de siguranta ne vor ajuta sa scapam de pandemie„, a declarat presedintele Klaus Iohannis.

Iohannis a fost imunizat cu serul Pfizer-BioNTech.

Medicii care i-au administrat vaccinul presedintelui Klaus Iohannis i-au explicat acestuia cateva lucruri referitoare la vaccinare, urmand astfel procedurile prin care vor trece toti cei care urmeaza sa se imunizeze. Acestuia i s-a aratat si doza de vaccin, potrivit ziare.com.

Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca sa zic asa, in ghilimele, sa ne bagam in fata. Ar fi fost, probabil, mesajul gresit, dar vineri incepe a doua etapa de vaccinare in care este prevazuta vaccinarea, de exemplu, a personalului de invatamant, a persoanelor de peste 65 de ani si a persoanelor cu comorbiditati, cu boli cronice, dar si a personalului numit esential, de exemplu Administratia Prezidentiala, Guvernul si asa mai departe. Si pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu ma voi vaccina public vineri”, preciza Iohannis.

Articolul precedentO casă din Iași a ars
Articolul următorZiua marelui poet Mihai Eminescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Primăria Iași a lansat licitația pentru contractarea lucrărilor de modernizare a bulevardului Poitiers

Suma disponibilă este 37.866.748,65 lei fără TVA, respectiv 45.061.430,89...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Se închide circulația pe bulevardul Socola! 9 trasee CTP Iași vor fi deviate

În perioada 29-30 martie, între orele 08:00 – 20:00,...

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...