Cu prilejul celebrării a 150 de ani de la nașterea criticului G. Ibrăileanu și al sărbătoririi Zilelor Școlii, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” din Iași organizează activități care se vor desfășura on-line în perioada 20-23 mai 2021.
Manifestările organizate vor reprezenta un omagiu adus personalității omului de litere – patronul spiritual al colegiului, contribuției sale pentru impunerea spiritului critic în cultura română, pentru perpetuarea unui climat propice păstrării valorilor naționale. De asemenea, manifestările organizate vor evidenția adaptarea școlii noastre la învățământul modern, la standardele europene în educație și cercetare didactică.
Din programul activităților, reținem desfășurarea pe 20 mai a întâlnirii literare „G. Ibrăileanu 150 – itinerarii critice”, derulată în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași în cadrul proiectului „Strategii de lectură creativă”. De asemenea, sâmbătă, 22 mai, va avea loc ediția a XIV-a a Simpozionului cu participare internațională „Valențe europene în educație”, în cadrul căruia sunt cuprinse: prezentarea concursului de traducere „Valențe europene în educație”, diseminarea informațiilor despre concursurile „Plăcerea lecturii și arta privirii”, „Lecturi multiple” și „Clip – idee critică” desfășurate sub egida proiectului „Spiritul critic în context actual, european”, prezentarea produselor media – revista DICERE (număr omagial Ibrăileanu), a emisiunii postului de radio CNGI „Dinamic FM” și a grupului 150 de ani de la naștere – G. Ibrăileanu și susținerea lucrărilor simpozionului – cadre didactice. Intervențiile științifice din cadrul simpozionului conturează soluții educaționale contextuale pe tema „Abordări didactice eficiente în crearea unui sistem de educație rezilient în context pandemic”.
Secțiunea „Omul și societatea”, dedicată elevilor de liceu, se va desfășura pe 22 și 23 mai și este organizată de Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” în colaborare cu forul elevilor de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Iași.
Simpozionul se desfășoară în parteneriat cu Departamentul de Învățământ Preuniversitar de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și Asociaţia ELPAR Iaşi (Asociaţia Elevi– Părinţi – Profesori de la Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu”).


