Weekend cu lapoviță și ninsoare

0
236

Se schimbă vremea! anunță meteorologii. După câteva zile de primăvară prietenoasă cu temperaturi aferente lunii mai, cu maxime de până la 23 de grade Celsius, vine frigul!

Sâmbătă, temperaturile rămân ridicate în Muntenia, 22 – 23 grade Celsius, dar în nord nu vor fi mai mult de 11 – 12 grade Celsius. Acolo vor fi averse, descărcări electrice și vântul va sufla în rafale.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va schimba, temperaturile vor scădea accentuat, ploile se vor transforma în ninsoare în Maramureș, Transilvania, Crișana și Moldova.
În Carpații Orientali se va depune strat consistent de zăpadă.

Duminică vor fi cu până la 10 grade Celsius mai puțin față de ziua de sâmbătă. Vor fi precipitații mixte, lapoviță și ninsoare în nord, centru și nord-est.

Luni vor fi precipitații mixte în sud, sud-est, iar în restul țării vor predomina ninsorile.

Din păcate, indiferent de cum se schimbă vremea, vremurile ne arată că trebuie să stăm în casă, acesta fiind cel mai la îndemână mod de a împiedica răspândirea coronavirusului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.