Vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc, eveniment istoric la Iași (VIDEO)

Date:

Peste 150.000 de pelerini, cinci kilometri de garduri de protecţie, 150 de jurnalişti acreditaţi, 30 de ecrane de mari dimensiuni montate în diverse puncte ale oraşului, o scenă concepută special – sunt doar câteva dintre reperele organizatorice ale vizitei istorice pe care Papa Francisc o va face la Iaşi în după – amiaza zilei de 1 iunie 2019.

Precizări despre prezenţa suveranului pontif la Iaşi au fost făcute, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Catedrala Romano – Catolică de către PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, coordonatorul comisiei locale de organizare, Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, pr. Daniel Iacobuţ, responsabil cu organizarea celebrărilor liturgice la nivel diecezan, şi pr. Adrian Blăjuţă, responsabil de relația cu mass-media la nivel diecezan.

Măsuri extreme de securitate

Elementele de siguranţă din timpul vizitei papale vor fi dintre cele mai stricte. Fiecare participant care se va apropia de o zonă de risc faţă de prezenţa Sfântului Părinte va fi trecut printr-un filtru. În acele zone nu se va putea intra cu obiecte contondente, umbrele, sticle cu lichide şi altele.

Toate forţele de pază şi protecţie vor fi mobilizate la vizita Sanctităţii Sale, urmând a fi montaţi 5 kilometri de garduri de protecţie, lucru unic în România.

Scenă concepută special pentru Papa Francisc

O importanţă deosebită va fi acordată scenei de pe Papa Francisc va susține o cuvântare, aceasta urmând să fie amplasată în faţa statuii lui Ştefan cel Mare din Piaţa Palatului Culturii. Ansamblul scenic va avea o lăţime de circa 50 de metri, cu o deschidere de 18 metri şi o adâncime de 9 metri. În centrul său se va afla Sfântul Părinte, împreună cu invitaţii săi, corul, tinerii şi bătrânii care vor face imaginea de ansamblu a sloganului „Să mergem împreună”. În faţa scenei vor fi scaunele pe care vor sta parte dintre invitaţi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Pensionarii ieșeni primesc tichete sociale cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Cu ocazia Sărbătorilor de Paști pensionarii ieșeni vor primi...

500 de detectoare de fum și monoxid de carbon sunt montate gratuit în județul Iași

Departamentul pentru Situații de Urgență și  Inspectoratul General pentru Situații...

IȘJ Iași organizează o nouă simulare a examenelor naționale în perioada 17-19 aprilie 2024

Simulări ale Evaluării Naționale vor susține și 8.000 de...