miercuri , 20 noiembrie 2019 6:43 pm
Iasi booked.net
-1°C

Viceprimarul Harabagiu câștigă procesul cu PSD. Poate reveni în partid

Magistrații din cadrul Tribunalului Iaşi au admis ieri acțiunea formulată de către viceprimarul Gabriel Harabagiu, care a cerut anularea deciziei de excludere a sa din PSD.

„Instanța admite acțiunea formulată de reclamantul Harabagiu Gabriel Vasile în contradictoriu cu Partidul Social Democrat. Anulează hotărârea Comitetului Executiv Național nr. 215 / 14 februarie 2018. Dispune repunerea reclamantului în situația anterioară, respectiv aceea ce membru al Partidului Social Democrat”, au precizat magistrații ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

„Prin decizia de astăzi a Tribunalului Iași se demonstrează că PSDragnea era un partid condus discreționar de un singur om care respingea orice formă democratică de exprimare, de opinie sau de atitudine. Este jenant pentru un partid politic că se ajunge ca o instanță de judecată să demonstreze că principiile democratice nu sunt respectate în relația dintre membrii de partid. Ca într-o dictatură bolsevică, unde liderul suprem nu se murdărește să-și execute contestatarii, imediat se găseau slugi care să pună în practică ordinul dictatorului. Nu este vina exclusivă a lui Liviu Dragnea, ci și a celor care se gudurau pe lângă el și erau gata să facă orice pentru a-i rămâne în grații. Și unii dintre colegii din PSD Iași ar fi făcut orice numai ca liderul suprem să le zâmbească. Păcat de acest partid, care a fost confiscat de o gașcă penală și penibilă! Păcat că social-democrația a fost confiscată de ei!”, a menționat Gabriel Harabagiu pe pagina sa de Facebook, referitor la sentință.

Amintim că, în urmă cu aproximativ un an, Harabagiu a contestat la instanță, în două dosare, decizia de excludere a sa din PSD. La scurt timp, Tribunalul ieșean a admis o altă acțiune formulată de viceprimar împotriva PSD, suspendând hotărârea amintită.

Viceprimarul Iaşului, Gabriel Harabagiu, a solicitat Tribunalului Iaşi suspendarea şi, respectiv, anularea actului administrativ prin care s-a luat decizia de excludere a sa din PSD.

El a reproșat PSD faptul că a fost judecat doar de trei membri ai Comisiei de Etică, în condiţiile în care şapte persoane ar fi trebuit să ia o hotărâre în privinţa lui.

La începutul anului trecut, Harabagiu, primarul Mihai Chirica și Sorin Iacoban au fost excluși din rândurile PSD.

Recomandări

Pe principiul “mai bine mai târziu decât niciodată”, un bărbat a fost amendat penal la distanță de 5 ani de momentul în care a amenințat o persoană cu un pistol, în trafic

Judecătoria Iaşi a aplicat o amendă penală de 13.000 de lei unui bărbat din judeţul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *