Vânzătoarea unei benzinării din județul Iași, amenințată cu pistolul de un motociclist

0
240

Angajata unei stații PECO de pe raza comunei ieșene Al.I. Cuza a fost amenințată cu un pistol de un tânăr de 20 ani, care a vrut să plătească cu lire sterline contravaloarea carburantului și a pachetului de țigări achiziționate. Bărbatul este acum cercetat de polițiști pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. 

 

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 4 iunie, în jurul orelor 03.30. Tânărul, de loc din Strunga, a mers la stația Peco de pe raza localității, a parcat motocicleta lângă pompă și a cerut femeii care era de serviciu să îi facă plinul. Ulterior a intrat în incinta stației de unde a solicitat și un pachet cu țigări. Când urma să achite carburantul și țigările, tânărul s-a oferit să plătească contravaloarea în lire, motivând că nu are bani românești. Angajata i-a spus că nu poate face asta și dacă vrea poate lăsa echivalentul în lire, cu condiția ca dimineață să se întoarcă cu bani românești.

Individul s-a arătat deranjat de răspuns. A scos din geacă un pistol cu care a amenințat-o pe angajata stației. Speriată, femeia a început să țipe, timp în care motociclistul a părăsit incinta, s-a urcat pe motocicletă și a demarat în trombă, relatează NewsPascani.com.

La fața locului au sosit mai multe echipaje de Poliție. Oamenii legii au reușit să îl identifice pe autor.

În această dimineață au avut loc percheziții în casa unde locuia tânărul, din comuna Strunga. Polițiștii au găsit pistolul cu care a amenințat angajata stației. Potrivit informațiilor oferite de Biroul de Presă din cadrul IPJ Iași, ar fi vorba de un pistol cu gaze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.