miercuri , 14 aprilie 2021 2:05 pm
Iasi booked.net
-1°C

Valurile de caniculă şi furtunile severe vor dura mai mult. Se întâmplă din cauza accentuării încălzirii globale

Ţările din emisfera nordică se pot aştepta la valuri mai lungi de caniculă precum şi la mai multe zile consecutive de ploi torenţiale cu urmări distrugătoare dacă ţintele agreate la nivel internaţional pentru limitarea încălzirii globale sunt depăşite, au avertizat luni oamenii de ştiinţă, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit unui studiu publicat în revista Nature Climate Change, mai multe zile cu temperaturi mai ridicate decât media perioadei se vor înregistra consecutiv dacă temperatura globală va creşte cu 2 grade Celsius peste nivelul perioadei preindustriale, prelungind astfel durata perioadelor caniculare viitoare.

Temperaturile globale au crescut deja cu 1 grad Celsius şi sunt pe cale să crească cu cel puţin 3 grade Celsius dacă statele nu reduc emisiile răspunzătoare pentru încălzirea globală în conformitate cu planurile pe care le-au făcut până la această oră.

Studiul nostru a ajuns la concluzia că dacă globul se încălzeşte cu 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, am putea asista la o modificare importantă a condiţiilor climatice din timpul verii faţă de tiparele pe care le cunoaştem astăzi„, a precizat autorul principal al studiului, Peter Pfleiderer, din cadrul grupului de cercetare Climate Analytics, de la Universitatea Humboldt.

Vremea extremă va deveni mai persistentă – perioade caniculare şi secetoase, precum şi zile consecutive de ploi torenţiale, toate acestea se vor prelungi„, a spus cercetătorul.

Pe măsură ce valurile de căldură şi secetă devin mai extinse, efectele negative pentru sănătate, ecosisteme, agricultură şi economie vor creşte ”semnificativ”, sunt de părere oamenii de ştiinţă, în timp ce zilele mai numeroase de ploi torenţiale sporesc riscul de inundaţii severe.

În 2018, mai multe valuri de vreme caniculară şi secetoasă, fiecare cu o durată de mai multe săptămâni, au contribuit la pierderi de 15% la recolta de grâu din Germania, se mai precizează în studiu.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a tras recent un semnal de alarmă referitor la noi date care arată că iulie 2019 a fost cea mai călduroasă lună din istoria meteorologiei moderne. El a îndemnat liderii mondiali să vină la summitul convocat pentru luna septembrie cu propuneri de măsuri concrete pentru întărirea acţiunilor din domeniul climatic.

Mai multe oraşe din Europa au fost afectate în această vară de valuri de caniculă record, iar ţări precum Marea Britanie, Germania şi Franţa au înregistrat noi recorduri de căldură.

Olanda a anunţat că a înregistrat aproape 400 de decese suplimentare ca urmare a căldurii extreme, care reprezintă un pericol în special pentru persoanele în vârstă, copii şi cei cu probleme medicale preexistente, cum ar fi bolile cardiovasculare şi diabetul.

Recomandări

Încălzirea globală scumpește mâncarea în UE

Încălzirea globală va scumpi mâncarea, avertizează Agenția Europeană de Mediu. Procesul a început deja. Canicula …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *