Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a avut anul trecut venituri de peste jumătate de milion de lei. Inclusiv din pensia obișnuită și din pensia specială, ultima acordată pentru calitatea de fost membru al Parlamentului. În curând, șeful CCR va putea încasa o nouă pensie, ca judecător al Curții, ca urmare a modificărilor legislative aduse de Parlament, arată Digi24.
Potrivit declarației de avere depuse pe site-ul Curții Constituționale, Valer Dorneanu a încasat în 2017 următoarele sume: 305.314 lei (indemnizație președinte CCR), 49.985 lei (indemnizație profesor universitar la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București), 159.587 lei (pensie de la Casa de Pensii a Municipiului București) și 53.772 lei (indemnizație pentru limită de vârstă de la Camera Deputaților).
În total, șeful CCR a încasat, așadar, 568.658 lei. Adică, aproape 47.300 de lei pe lună sau echivalentul a mai bine de 10.000 de euro pe lună.
Familia Dorneanu deține patru terenuri în Harghita și Brașov (unul agricol, unul forestier, celelalte aferente construcțiilor), un apartament în București (de 125 metri pătrați) și o casa de vacanță în Brașov (de 207 metri pătrați).
În conturi, familia Dorneanu are circa 270.000 de lei și nu sunt declarate datorii.
Sursa: Digi24.ro