Osemintele mai multor militari ce au luptat în Primul Război Mondial în zona Poiana Spinului din comuna Perişani au fost înhumate vineri, într-o ceremonie militară şi religioasă organizată în două cimitire ale eroilor din zonă de către autorităţile judeţului, cu sprijinul Garnizoanei Vâlcea şi a Forumului German din România.
Rămăşiţele umane au fost scoase la suprafaţă pe parcursul a trei ani de arheologii Muzeului Judeţean de Istorie Vâlcea, care au stabilit că acestea ar aparţine unor soldaţi dintr-o companie a Diviziei IV Infanterie, dar şi unor soldaţi germani din Corpul Alpin Bavarez. În total, au fost descoperite opt schelete incomplete şi alte câteva oase umane pentru care nu s-a putut stabili însă identitatea.
Osemintele militarilor români au fost înhumate la Perişani, cu onoruri militare, într-un cimitir al eroilor amenajat de autorităţile locale în centrul localităţii.
„Este un moment de mare importanţă pentru istoria României că la Perişani s-a înfiinţat un cimitir care să aducă în cuprinsul său, în acest moment, şase dintre sutele de soldaţi căzuţi în toamna anului 1916 pe raza comunei Perişani. Nu numai aici au căzut pe câmpul de luptă mulţi eroi. Pe tot cuprinsul Ţării Loviştei s-au dus lupte grele în Primul Război Mondial şi mii de soldaţi români şi-au dat viaţa pentru ca nouă să ne fie astăzi aşa cum ne este. Memoria acestor eroi va fi mereu slăvită de noi”, a spus primarul din Perişani, Ion Sandu.
El a precizat că intenţionează să deschidă lângă cimitir, în noul centru de informare turistică din localitate, şi o expoziţie cu artefactele găsite de arheologi în zonă.


