Vaccinarea cu Johnson&Johnson suspendată în SUA, din cauza formării unor cheaguri de sânge

Date:

Agenţia americană a medicamentului (FDA) a cerut marţi o suspendare a folosirii vaccinului împotriva covid-19 Johnson & Johnson pe timpul unei anchete cu prvire la şase cazuri de formare a unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu vaccinul J&J în Statele Unite, în pofida faptului că a anunţat vineri că nu există o relaţie de cauzalitate între aceste tromboze şi vaccinarea cu acest vaccin, relatează AFP.

FDA ancheteză cu privire la şase cazuri raportate în Statele Unite la persoane care au dezvoltat cazuri severe de cheaguri de sânge după ce au fost vaccinate cu vaccinul” J&J, o perioadă în care agenţia recomandă ”o pauză”, a anunţat ea într-un comunicat.

Potrivit CNBC, este vorba despre şase femei cu cârste cuprinse între 18 şi 48 de ani, care au prezentat aceste simptome la şase până la 13 zile după  ce au fost vaccinate cu vaccinul J&J.

Centrele americane de prevenţie şi luptă împotriva bolilor (CDC) – principala agenţie federală în domeniul sănătăţii publice din ţară – se reunesc miercuri cu scopul de a evalua aceste cazuri.

FDA urmează să treacă apoi în revistă concluziile CDC.

Atât timp cât această procedură este în curs, noi recomandăm (să se facă) o pauză (în vaccinarea cu J&J)”, subliniază FDA.

Peste 6,8 milioane de doze de vaccin J&J au fost administrate pe teritoriul Statelor Unite.

Acest tip de efecte secundare grave pare, pentru moment, ”extrem de rar”, subliniază autorităţile sanitare americane.

FDA face acest anunţ după ce Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat săptămâna trecută că anchetează, la rândul său, cu privire la existenţa unor legături între vaccinarea cu J&J şi formarea unor cheaguri de sânge, la fel în cazul vaccinul laboratorului suedezo-britanic AstraZeneca-Oxford, ambele vaccinuri cu ”vector viral”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Primăria IAȘI va organiza acţiunea cultural-caritabilă ”Copii de nota 10”

Cu ocazia începerii noului an școlar, Primăria Municipiului Iaşi,...

Radu BOTEZ, fost VICEPRIMAR al IAȘULUI, noul director ECOPIAȚA

Fostul viceprimar Radu Botez a fost numit director interimar...

Romeo VATRĂ, director pe 4 ani la Aeroportul IAȘI! A dat concurs

Este vorba despre Romeo Vatră, desemnat în funcția de...