Vă puteți trezi cu ipotecă pe apartament dacă nu plătiți întreținerea!

Date:

Viaţa la bloc se complică. O nouă lege intră în vigoare de mâine. Cei care nu plătesc întreţinerea se pot trezi cu ipotecă pe apartament. În situaţii de urgenţă, proprietarii sunt obligaţi să deschidă uşa şefului de scară. Cea mai mare amendă, de până la zece mii de lei, o riscă cei care nu fac lucrarile de reparaţie necesare şi astfel îi afectează pe vecini.

Noua lege le dă dreptul asociaţiilor de proprietari să împiedice un datornic să vândă apartamentul.

Dacă rău platnicul nu achită întreținerea 3 luni, i se poate pune o notificare în cartea funciară și nu mai poate vinde apartamentul. Apoi i se va pune ipoteca. Poate ajunge chiar să piardă casa, scrie observator.tv.

Administratorii spun totuşi că traseul până la recuperarea banilor nu e chiar atât de uşor.

Mai multă putere vor avea administratorii şi atunci când vor vrea să intre în locuinţele vecinilor pentru verificări sau reparaţii. După ce îi notifică în prealabil, îi vor putea sancţiona, cu ajutorul poliţiei locale. Amenzile sunt între 500 şi 3000 de lei.

Şi nu sunt singurele noutăţi. Proprietarii care îşi închiriază apartamentul vor trebui să anunţe asociaţia în cel mult 10 zile de la semnarea contractului. De asemenea, la bloc vor putea să se înființeze și asociații de chiriași.

Legea mai prevede expres şi că cei care locuiesc la primul nivel vor putea fi scutiți de la plata cheltuielilor cu funcţionarea liftului. Mai mult, asociațiile de proprietari vor fi obligate să constituie un fond anul de reparații, precum și fond de rulment. În plus, proprietarii nu mai pot face lucrări exterioare pe cont propriu, orice modificare la faţadă trebuie făcută integral.

De mâine, anunţurile privind şedinţele de bloc nu mai pot fi ignorate. Dacă proprietarul nu participă trebuie să împuternicească în scris un alt membru al asociației.

Iar cei care, de pildă, nu se ocupă de întreţinerea instalaţiilor sanitare, refuză să facă reparaţii şi produc prejudicii vecinilor pot fi amendaţi cu până la 10 mii de lei. La fel se sancţionează şi schimbarea destinaţiei spaţiului de locuit.

Legea va fi dură şi cu locatarii care consideră că pot face modificări în apartament după bunul plac sau că nu trebuie să contribuie cu bani la anumite lucrări. Sancţiuni sunt şi pentru administratorii care nu îşi fac treaba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Investiție importantă în modernizarea infrastructurii rutiere care leagă județele Iași, Neamț și Vaslui

Plenul Consiliului Județean Iași a aprobat, astăzi, în ședință...

Încep lucrărilor de reabilitare termică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 15

Licitația pentru încredințarea lucrărilor la Grădinița cu Program Prelungit...