Luni, 29 septembrie 2025, la ora 10.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, a avut loc festivitatea de deschidere a anului academic 2025-2026 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).
Ceremonia a început cu mesajul rectorului UAIC, prof. univ. dr. Liviu-George Maha: „Universitatea noastră a dovedit faptul că acordă o atenție deosebită bobocilor, proiectul Bun venit la UAIC arată importanța pe care o acordăm orientării studenților în anul întâi. Le transmit bobocilor că acest parcurs academic le va schimba viața în bine, cu siguranță, iar cât de mare va fi acest bine depinde atât de comunitatea academică, cât și de ei. Este bine să se implice, să înțeleagă că învățarea presupune și un anumit grad de activitate individuală și asumarea unei responsabilități.”
Rectorul UAIC și-a încheiat alocuțiunea cu un mesaj de felicitare pentru Republica Moldova: „Cetățenii din Republica Moldova și-au dovedit identitatea europeană, și-au dovedit vocația democratică. Alegerile de ieri arată că parcursul european al Republicii Moldova este unul asumat la nivelul comunității. UAIC are mulți studenți basarabeni, sperăm ca Iașiul academic să continue să fie o punte de comunicare, de colaborare cu partenerii din Republica Moldova.”
Festivitatea de deschidere a anului universitar a continuat cu mesajul transmis de prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel Iancu, președintele Senatului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: „Dragi studenți, voi sunteți motivul pentru care existăm ca instituție, sunteți inima acestei comunități și speranța noastră pentru viitor. Celor care începeți astăzi acest drum, vă spun, cu încredere, că ați ales bine. UAIC nu este doar un spațiu de învățare, ci și unul de formare umană, veți întâlni aici profesori exigenți, colegi valoroși, oportunități reale de dezvoltare, dar și provocări care vă vor pune la încercare perseverența. Tratați fiecare curs ca pe o șansă, nu ca pe o obligație. Îndrăzniți să întrebați, să experimentați, să vă implicați.”
Evenimentul a continuat cu mesajul transmis de prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, rector al Universității Națională de Arte „George Enescu” din Iași, în numele celorlalte patru universități publice din Iași:
„Felicitări pentru modul în care susțineți excelența și performanța, pentru rezultatele remarcabile obținute de-a lungul timpului în activitatea didactică și de cercetare, pentru contribuția deosebită adusă la dezvoltarea și sporirea prestigiului învățământului universitar românesc. Este remarcabilă deschiderea Universității prin conectarea ei la mediul academic național și internațional, la mediul socio-economic, la viața culturală.”
La eveniment au fost prezenți prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, rector al Universității de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad, prof. univ. dr. ing. Marinel Costel Temneanu, prorector al Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași și prof. univ. dr. Camelia-Margareta Bogdănici, prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” Iași.
În continuare, reprezentanții instituțiilor invitate au transmis mesaje adresate comunității academice. Au luat cuvântul: domnul Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iaşi, domnul Marius Sorin Dangă, Vicepreședinte al Consiliului Judeţean Iaşi, domnul Constantin Dolachi-Pelin, Prefect al Județului Iași, domnul Florentin Traian Ciobotaru, Inspector Școlar General Adjunct al județului Iași, Arhimandritul Hrisostom Rădășanu, consilier eparhial al Sectorului de învățământ din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care a transmis mesajul Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei și conf. univ. dr. preot Ștefan Lupu, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul UAIC, care a transmis mesajul Excelenţei Sale Iosif Păuleț, Episcop al Diecezei de Iaşi.
Lavinia-Simona Cîrdei, reprezentanta studenților în Biroul Senatului UAIC, a transmis un mesaj către colegii care își încep parcursul academic:
„Bucurați-vă de fiecare clipă, implicați-vă, descoperiți și trăiți experiența studenției în toată frumusețea ei. Aceștia sunt anii care vă vor marca destinul și sufletul pentru totdeauna”.
A urmat un moment muzical, susținut de Diana Crețu, studentă în anul al doilea la Facultatea de Drept și Andrei Tălășman, absolvent al Facultății de Litere.
În continuare, prof. univ. dr. Romeo Iulian Olariu, prorector pentru cercetare științifică, dezvoltare, inovare și transfer de cunoștințe al UAIC, a premiat cele mai bune rezultate obținute în activitatea de cercetare în anul 2024. Cercetătorii premiați au fost:
- Prof. univ. dr. Simona Mihaela Modreanu (Facultatea de Litere), pentru obținerea premiului „Lucian Blaga” al Academiei Române;
- Prof. univ. dr. Marius Tărnăuceanu (Facultatea de Matematică), pentru obținerea premiului „Gheorghe Lazăr” al Academiei Române;
- Acad. prof. univ. dr. Dorin Ieşan (Facultatea de Matematică), prof. univ. dr. Liliana MITOȘERIU (Facultatea de Fizică) și CS III dr. Florin-Constantin Mihai (Institutul de Cercetări Interdisciplinare al UAIC), pentru clasarea în Top 2% World Ranking of Scientists (Stanford & Scopus-Elsevier);
- Lect. univ. dr. Claudiu-Dumitru Sergentu (Facultatea de Chimie), pentru publicarea de lucrări științifice/articole în reviste internaționale influente;
- Conf. univ. dr. Lilian Niacşu (Facultatea de Geografie și Geologie), pentru câștigarea unui proiect Horizon Europe;
- CS III dr. Ilarion Mihăilă (Institutul de Cercetări Interdisciplinare, Departamentul de Științe Exacte și Științe ale Naturii, Centrul CERNESIM), pentru câștigarea unui proiect finanțat de ESA – European Space Agency;
- Conf. univ. dr. Emauel Onica (Facultatea de Informatică), pentru câștigarea singurului proiect ERANET finanțat prin Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2022 – 2027 (PNCDI IV);
- Conf. univ. dr. Mihai Niculiţă (Facultatea de Geografie și Geologie), CS III dr. Anca-Diana Bibiri (Institutul de Cercetări Interdisciplinare – Departamentul de Științe Socio-Umane), CS II dr. Emanuel Stefan Baltag (Stațiunea Biologică Marină „Prof. Dr. Ioan Borcea”, Agigea) și prof. univ. dr. Cornelia Măirean (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației) pentru câștigarea de proiecte complexe bilaterale cu Republica Moldova, finanțate prin Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2022 – 2027 (PNCDI IV);
- CS II dr. Georgiana Juravle (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației) și CS III dr. Marian Burducea (Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Acvacultură şi Ecologie Acvatică Iaşi) pentru câștigarea de proiecte în cadrul programului de cooperare Elveția – România, MAPS: Multilateral Academic Projects;
- Grupul de cercetători coordonat de lect. univ. dr. Paul Gasner (Facultatea de Fizică), pentru că va face parte din Centrul Românesc de Excelență în Tehnologii Cuantice cu impact în Securitatea Cibernetică, coordonat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, finanțat prin Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2022 – 2027 (PNCDI IV);
- Grupul de cercetători coordonat de prof. univ. dr. Mircea Nicoară (Facultatea de Biologie), pentru că va face parte din Centrul de Excelență în managementul apei, valorificarea materialelor, subproduselor și deșeurilor pentru implementarea bioeconomiei circulare, coordonat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, finanțat prin Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2022 – 2027 (PNCDI IV);
- CS dr. Maria-Magdalena Fusu (Institutul de Cercetări Interdisciplinare – Departamentul de Științe Exacte și Științe ale Naturii, Centrul CERNESIM) și prof. univ. dr. habil Marius Mihășan (Facultatea de Biologie), pentru câștigarea de proiecte experimentale demonstrative (PED), finanțate prin Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2022 – 2027 (PNCDI IV);
- Conf. univ. dr. habil. Alina Brândușa Petre (Facultatea de Chimie), pentru câștigarea unui proiect de tip „Știința în școli”, finanțat prin Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2022 – 2027 (PNCDI IV).
Ceremonia a continuat cu premierea studenților cu rezultate excepționale în anul universitar 2024-2025, de către patru companii partenere ale UAIC. Au luat cuvântul doamna Roxana Hănţăscu, Director Regional Retail – BRD Groupe Société Générale, domnul Bogdan Babici, Director Regional Retail, Regiunea Moldova, Raiffeisen Bank, doamna Nicoleta Grăjdeanu – Director Zonal, Banca Comercială Română și Mitrucă Pușcașu, Branch Manager, Departamentul Retail, UniCredit Bank, care au premiat 6 studenți de excepție ai Universității: Ştefan-Emilian Prisacaru – Facultatea de Drept (anul II), Boacă Andrei, Facultatea de Informatică (anul II), Alexandru Gheorghieș – Facultatea de Informatică (anul II), Bogdan Vișan – Facultatea de Litere (masterat, anul I), Rareş-Petru Dascălu, Facultatea de Teologie Ortodoxă (anul II) și Adrian Baerle, Facultatea de Fizică (anul I).
Ceremonia de deschidere a anului universitar 2025-2026 s-a încheiat cu tradiționalul „Gaudeamus Igitur”, intonat de Corala „Universitas”, compusă din studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.