Un tânăr de 19 ani a fost ucis și alte 8 persoane au fost grav rănite la Lyon

Date:

Un bărbat înarmat cu un cuţit şi o ţepuşă pentru rotisor a atacat trecătorii într-o suburbie a oraşului francez Lyon, ucigând o persoană şi rănind alte opt, dintre care trei sunt în stare critică, transmite AFP, după ultimele anunţuri ale autorităţilor franceze, scrie Agerpres.

Atacatorul, despre care o sursă din poliţie afirmă că ar fi un refugiat afgan, a fost arestat. Primele relatări au arătat şi prezenţa unui al doilea atacator, informaţie care însă a fost apoi dezminţită de autorităţi.

De asemenea, primul bilanţ al victimelor făcea referire la un mort şi şase răniţi, numărul răniţilor urcând apoi la nouă, iar ultimul bilanţ menţionează opt răniţi. Persoana ucisă este un tânăr de 19 ani.

Atacul a fost comis în jurul orei locale 16:30 (14:30 GMT) în apropierea unei staţii de metrou din Villeurbanne, o suburbie a oraşului Lyon. ”Un individ în staţia de autobuz 57 a început să lovească cu cuţitul”, a declarat reporterului AFP o fata cu tricoul plin de sânge. ”A reuşit să-i atingă, să-i deschidă burta unei persoane. I-a băgat unui băiat cuţitul în cap, i-a deschis urechea unei femei şi femeia mai avea puţin şi murea în staţie şi nimeni nu a venit să mă ajute’‘, mai spune fata plângând, potrivit relatării AFP.

Potrivit serviciilor de urgenţă, persoanele aflate la faţa locului şi care au reuşit să se ferească de atacator au fugit unde au putut, mai ales în autobuze, ceea ce a îngreunat operaţiunile de salvare. Circa 20 de persoane aflate în stare de şoc au fost preluate de serviciile de urgenţă.

Primarul din Lyon şi fost ministru de interne, Gérard Collomb, a venit la faţa locului. Într-o scurtă declaraţie dată presei el a cerut să ”rămânem foarte prudenţi’‘ în a afirma că acest ”atac cu cuţitul’‘ este unul terorist.

A fost sesizat Parchetul din Lyon, în timp ce Parchetul Naţional Antiterorist francez (PNAT) monitorizează situaţia, dar deocamdată nu a preluat cazul, întrucât autorităţile încă nu au confirmat că este un atac terorist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Pensionarii ieșeni primesc tichete sociale cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Cu ocazia Sărbătorilor de Paști pensionarii ieșeni vor primi...

500 de detectoare de fum și monoxid de carbon sunt montate gratuit în județul Iași

Departamentul pentru Situații de Urgență și  Inspectoratul General pentru Situații...

IȘJ Iași organizează o nouă simulare a examenelor naționale în perioada 17-19 aprilie 2024

Simulări ale Evaluării Naționale vor susține și 8.000 de...