miercuri , 14 aprilie 2021 1:16 pm
Iasi booked.net
-1°C

Un tânăr chinez a fost găsit mort în triajul unei gări CFR

Trupul neînsufleţit al unui tânăr chinez de 16 ani a fost găsit ieri de poliţiştii de la Transporturi Feroviare din Roman, în triajul gării CFR Roman. Tânărul era rănit la cap, dar avea asupra sa toate actele, bani, telefonul mobil şi un bilet spre Piatra Neamţ.

Corpul neînsufleţit al tânărului de 16 ani a fost găsit de către poliţiştii de la Transporturi Feroviare Roman.

Reprezentanţii IPJ Neamţ declară că tânărul urma să plece cu trenul din Roman spre Paşcani, scrie mediafax.ro.

„Se pare că tânărul era într-o clasă pregătitoare la o universitate din Bacău, era turist şi un împătimit al excursiilor. Acesta ar fi plecat din Bacău către Roman şi ar fi schimbat trenul spre Paşcani. (…) În Roman, acesta a fost găsit decedat la aproximativ 200 de metri de gara CFR în triajul gării CFR Roman, cu o leziune în zona capului”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Neamţ, Robert Costin.

Cercetările au scos la iveală faptul că tânărul chinez avea asupra sa toate bunurile personale, inlusiv actul de identitate, telefonul mobil şi o sumă de bani, astfel că poliţiştii exclud tâlhăria.

„Cadavrul tânărului chinez de 16 ani a fost preluat de către Serviciul de Medicină Lehală şi transportat în vederea necropsiei şi a stabilirii cu exactitate a cauzelor care au dus la decesul acestuia”, a spus purtătorul de cuvânt IPJ Neamţ.

IPJ Neamţ a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă.

Recomandări

Un băiat din Popricani a fost reținut pentru furt

Joi seara, în jurul orei 22.00 polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Popricani au prins în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *