Un PRIMAR din județul VASLUI s-a SINUCIS într-o clinică PRIVATĂ

Date:

În vârstă de 53 de ani, primarul comunei Pogana, Cristian Spiridon, s-ar fi internat la o clinică privată de psihiatrie din județul Alba pentru a se trata de depresie, afecțiune care îl afectase profund în ultima vreme, spun apropiații.

Primarul ar fi căzut în depresie după ce în urmă cu câteva luni ar fi primit un alt diagnostic neașteptat.

Internat la clinica din județul Alba, Cristian Spiridon a fost găsit spânzurat cu un cablu. Cadrele medicale au solicitat ajutorul unui echipaj SMURD, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului de 53 de ani, fiind declarat decesul.

„În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și se fac cercetări pentru a se stabili condițiile exacte în care s-a produs decesul. Din primele verificări, nu sunt supiciuni, fiind vorba de un suicid”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.

Vestea morții primarului a șocat comunitatea locală din Pogana. „Un om de milioane, care chiar voia să facă ceva pentru comună”, „Este realmente un șoc. Fără cuvinte și greu de digerat o asemenea veste”, „Prea repede, mai aveai multe de făcut în privat și administratie! Ai lăsat o întreagă comunitate în doliu!”, sunt câteva din mesajele transmise pe Facebook, după ce apropiații au confirmat moartea primarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

IȘJ Iași organizează o nouă simulare a examenelor naționale în perioada 17-19 aprilie 2024

Simulări ale Evaluării Naționale vor susține și 8.000 de...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Direcția Exploatare Patrimoniu organizează în data de 23 aprilie...

Bulevardul Socola va fi închis până pe 30 aprilie

În perioada 15-30 aprilie, între orele 08:00 – 18:00,...

O nouă proiecție video pe fațada BCU Iaşi

𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥𝐚̆ 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐫𝐚̆ „𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮” 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚𝐬̦𝐢 𝐯𝐚̆ 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚̆...