Un POLIȚIST de la Operațiuni Speciale a fost prins la FURAT la Selgros

0
342

operatiuni Poliţistul are aproximativ 40 de ani, doi copii acasă, şi este pasionat de motociclete.

Surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au precizat că polițistul a fost prins zilele trecute la Selgros, în timp ce intenţiona să iasă din zona produselor pe partea în care se intră.

În mod normal, acesta trebuia să iasă prin zona caselor de marcat. Însă politistul ar fi intrat în interior cu un coş de cumpărături, a pus mai multe produse în el, apoi a lăsat coşul şi a încercat să iasă pe unde a intrat. A fost oprit de către paznici, care l-au percheziţionat.

Asupra lui au fost găsite mai multe produse, printre care şi deodorante, dar parfumuri scumpe.

Agenţii de pază au chemat poliţia, care a deschis un dosar penal:

“La data de 4 aprilie, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Urbană Iaşi au fost sesizaţi de către angajaţii unui centru comercial din municipiul Iaşi, despre faptul că au depistat o persoană care a sustras bunuri de pe raft. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat bărbatul bănuit de comiterea faptei, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.