Un ieșean a obținut locul I la Campionatul Internațional de la Chicago

Date:

Echipa de Robotică a României a obținut locul întâi la Campionatul Internațional de la Chicago, care a avut loc pe 16 și 17 iulie 2021, în format fizic, unde au fost prezente cele mai bune echipe de robotică din Statele Unite ale Americii.

Mihai Chirica, primarul Iașului: „Astăzi, 17 august 2021, m-am întâlnit la sediul Primăriei cu Mihai Melnic, elev la Liceul de Informatică din Iași. Mihai a făcut parte din Echipa de Robotică a României (AutoVortex) care a obținut locul întâi la Campionatul Internațional CRI – Chicago Robotics Invitational. Victoria este cu atât mai strălucitoare cu cât e pentru prima dată în istoria de 32 de ani a competiției când o echipă ne-americană câștigă Finala Mondială organizat de Statele Unite. Întâlnirea cu Mihai mi-a confirmat încă o dată faptul că Iașul are tineri minunați, capabili de performanțe excepționale, ce pot și trebuie să devină modele pentru generațiile de astăzi. Succesul din Statele Unite recompensează dragostea de știință, pasiunea pentru tehnologie, munca în echipă, dar mai ales puterea de a visa. De aici se naște o întrebare : Ce trebuie să facem noi , cei care am decis și decidem pentru români și România, ca voi să creșteți , să vă dezvoltați și să fiți împliniți acasă!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Astăzi, 19 aprilie, se redeschide Muzeul „Nicolae Gane” din Iași

Vineri, 19 aprilie 2024, începând cu ora 11:00, va...

Operație pe coloană vitală pentru Maria, o fetiță care visează să danseze

Maria este o fetiță de 10 ani veselă, deschisă,...

Cătălin Timofciuc (PNL) susține lărgirea drumului din Capăt CUG. Explică cum se poate face.

Consilierul Județean Cătălin Timofciuc susține într-o postare pe rețelele...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...