vineri , 22 octombrie 2021 12:49 pm
Iasi booked.net
-1°C

Un copil a căzut în apa acumulată în fostul ştrand municipal. Acesta a fost salvat la timp

Un copil a căzut, joi seara, în apa acumulată în fostul ştrand municipal din Vaslui, actualmente închis şi a fost în pericol de a se îneca, băiatul fiind salvat în ultimul moment de un bărbat aflat în zona bazei sportive administrate de municipalitate.

Potrivit declaraţiei martorilor aflaţi în zona respectivă, apa acumulată avea o adâncime de aproximativ 1,7 metri şi s-a adunat în urma ploilor şi ca urmare a izvorârii din pânza freatică.

Viceprimarul municipiului Vaslui, Lucian Branişte a precizat că zona va fi păzită 24 de ore din 24 de poliţişti locali, pentru evitarea producerii unor situaţii similare.

Conform declaraţiei reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, copilul care a căzut în apă este în afara pericolului.

‘Copilul a fost scos imediat din apă de un bărbat aflat în apropiere. La sosirea echipajului medical solicitat să intervină la faţa locului, el a fost găsit speriat, dar starea lui era bună. A fost transportat la spital pentru evaluare’, a precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

Un copil în vârstă de 14 ani a murit, în luna august a anului 2014, după ce s-a înecat într-un bazin cu o adâncime de 5,2 metri al Ştrandului Municipal din Vaslui. De la momentul producerii incidentului, ştrandul din Vaslui a rămas închis până în prezent. După un proces îndelungat deschis în urma decesului copilului de 14 ani, anul acesta, directorul Direcţiei Târguri şi Oboare din cadrul Primăriei municipiului Vaslui a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă

Recomandări

Accident rutier cu o victimă, în localitatea Siliște

Garda II Negrești din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui a intervenit pentru deblocarea unei persoane …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *