Joi seara, doi ciobani au fost loviţi de trăsnet, în Munţii Călimani, în zona Frumuşica, la o altitudine de peste 1.500 de metri. Unul dintre aceștia a fost declarat decedat de forţele de intervenţie.
Două echipaje de la Salvamont Vatra Dornei şi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava au intervenit, joi seara, în zona Izvorului Buciniş, la o stână, unde doi ciobani au fost loviţi de trăsnet.
„Ne deplasăm cu două echipaje de la Salvamont Vatra Dornei, alături de noi sunt şi cei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Una dintre persoane este decedată, cea de-a doua are arsuri„, a transmis Petru Ariciuc, şeful Salvamont Vatra Dornei.


