miercuri , 20 iunie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Un autoturism, două persoane, trei infracțiuni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni efectuează cercetări cu privire la doi cetățeni români care au săvârșit infracțiuni la regimul juridic al circulației rutiere în zona de competență.

 

           

În data de 9 martie a.c., în jurul orei 15.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, judeţul Iaşi, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pe comunicația DN 24A, la intrarea în localitatea Berezeni, dinspre localitatea Fălciu, pentru control, un autoturism marca Mercedes Benz 220 CDI, înmatriculat în Bulgaria, condus de vasluianca Alina P., în vârstă de 22 de ani, care era însoțită de cetățeanul român Stelian F., în vârstă de 30 de ani, proprietarul de drept al autoturismului.

La controlul documentelor, existând suspiciuni privind autenticitatea asigurării tip RCA prezentată pentru autoturismul în cauză, precum și a faptului că Alina P. a declarat că nu are permisul de conducere asupra sa, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că autoturismul în cauză nu figurează cu RCA valabil și că Alina P. are dreptul de a conduce suspendat, pentru depășirea vitezei legale pe drumurile publice, începând cu data de 09.02.2018.

Din verificările efectuate și din declarațiile persoanelor a rezultat că Stelian F., proprietarul autoturismului, avea dreptul de a conduce suspendat și i-a încredințat autoturismul Alinei P., deși știa că și ea are dreptul de a conduce suspendat.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendat și încredințarea unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care se știe că are dreptul de a conduce suspendat.

Recomandări

A plouat cu sancțiuni duminică, la Iași: 26 de permise de conducere, reținute de polițiști

Polițiștii ieşeni au intervenit duminică, la peste 80 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *