În perioada 20–24 aprilie 2026, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit vizita de lucru a profesorilor Jean-Marc Bascans și Alain Mousseau, de la ENSAR (École Nationale Supérieure des Sciences Applicatives et du Risque), din cadrul Université de Poitiers, Franța. Cu prilejul acestei vizite, delegația franceză a fost primită de rectorul UAIC, prof. univ. dr. Liviu-George Maha, și de decanul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA), prof. univ. dr. Teodora Roman. În cadrul întrevederilor, au fost identificate noi direcții de dezvoltare a parteneriatului, atât în plan didactic, cât și în cel al cercetării științifice. Vizita se înscrie în tradiția unei colaborări academice solide, construite de-a lungul celor peste 30 de ani între cele două instituții, un parteneriat care a contribuit constant la consolidarea relațiilor interuniversitare și la diversificarea oportunităților oferite studenților și cadrelor didactice.
Această vizită a prilejuit și organizarea celei de-a patra ediții a evenimentului academic Data Challenge, dedicat studenților din anul al III-lea ai programului de studii de licență Statistică și Previziune Economică. Competiția reprezintă un reper al colaborării dintre colectivul Departamentului Contabilitate, Informatică economică și Statistică (CIES) din cadrul FEAA și echipa ENSAR, și reunește anual studenți și cadre didactice de la ambele universități într-un exercițiu aplicat de analiză a datelor.
Echipa de coordonare, formată din profesorii Jean-Marc Bascans și Alain Mousseau (ENSAR) și conf. univ. dr. Dănuț Jemna (FEAA), a propus studenților un scenariu aplicat, care a presupus organizarea acestora în 6 echipe de lucru și realizarea unui proiect analitic într-un interval de timp limitat de 32 de ore. Obiectivul principal al activității a constat în dezvoltarea unui tablou de bord care să evidențieze factorii-cheie asociați cu probabilitatea de a înregistra cel puțin o absență de la locul de muncă din motive de sănătate, pe parcursul unui an, în rândul populației ocupate din România. De asemenea, studenții au avut de construit un model predictiv pentru estimarea probabilității de absenteism, pentru profiluri distincte de salariați (bărbați și femei, diferențiați după nivelul de educație). Analiza s-a bazat pe un eșantion reprezentativ la nivelul României, utilizând date din ancheta europeană EHIS (European Health Interview Survey).
Evenimentele din această săptămână confirmă rolul esențial pe care îl joacă parteneriatele academice internaționale în misiunea unei universități moderne. Prin colaborarea cu Université de Poitiers, UAIC oferă studenților săi nu doar cunoștințe, ci și oportunități, conectându-i la standarde și practici academice europene.


