Turcii și chinezii vor să construiască autostrada Iașului

0
238

Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a primit 4 oferte pentru sectorul de autostradă Lețcani – Cristești, parte din autostrada A8 Ungheni – Iași – Tg. Mureș, așa cum apix.ro a anunțat zilele trecute. Între timp, CNSP a publicat și lista cu cei patru competitori: asocieri de firme turcești și chineze.

Amintim că soluția decisă de guvern, respectiv atribuirea contractului printr-un parteneriat public-privat, este contestată de societatea civilă. Potrivit CNSP, ofertele inițiale depuse de către cele patru asocieri de firme vor fi analizate în următoarele săptămâni și, până pe 9 septembrie, vor fi expediate invitații de prezentare a ofertelor către asocierile care vor fi selectate în faza finală. Etapa a 2-a de selecție se va desfășura pe parcursul a 30 de zile, respectiv cel târziu până în ziua de10 octombrie.

Una dintre asocieri (CCC – Makyol, poziția 2 în tabelul de mai jos) a avut pe mână contractul Comarnic – Brașov (tot prin parteneriat public-privat), dar acordul nu a mai fost încheiat după ce Guvernul a decis renunțarea la o astfel de soluție și declararea acestei autostrăzi drept obiectiv strategic de interes național. În schimb, Guvernul continuă experimentul parteneriatului public-privat cu autostrada Iașului. Societatea civilă, prin asociațiile care militează pentru construcția de autostrăzi, a atras atenția că această soluție nu este oportună și doar va tergiversa implementarea proiectului. Totodată, asociațiile au amintit că întreaga autostradă Ungheni – Iași – Tg Mureș poate fi realizată cu fonduri europene, dar Guvernul nici nu vrea să audă despre acest lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.