duminică , 5 iulie 2020 12:28 am
Iasi booked.net
-1°C

Trib izolat, descoperit în pădurea amazoniană braziliană (VIDEO)

Un clip video înregistrat recent cu o dronă arată primele imagini ale membrilor unui trib izolat din pădurea amazoniană care nu a avut contact cu lumea, potrivit guvernului brazilian.

Clipul video, care a fost lansat pe 22 august, arată o zonă cu copaci căzuţi în Ţinuturile Indigene, localizate în sud-estul pădurii amazoniene în apropierea graniţei dintre Brazilia şi Peru, şi o figură umană care traversează şi ţine ceea ce pare a fi o suliţă sau un baston. Imaginile au fost surprinse de o expediţie a agenţiei guvernamentale cunoscute sub numele de Fundação Nacional do Índio (FUNAI).

^

Agenţia a dezvăluit, de asemenea, fotografii realizate de un echipaj aflat la sol, inclusiv imagini cu canoe realizate din trunchiuri de palmieri goale pe dinăuntru şi o lamă de topor cu o piatră legată de un mâner din lemn, împreună cu o fotografie, luată din aer, a unei colibe cu acoperiş din paie.

În regiune sunt opt popoare indigene care au avut contact cu lumea exterioară şi cel puţin alte unsprezece care nu au avut niciun contact, a declarat FUNAI într-un comunicat. Agenţia a declarat că echipa sa a călătorit peste 170 de kilometri în „bărci, camioane, motociclete“ şi aproximativ 120 de kilometri „mergând pe jos prin jungla densă“ pentru a ajunge în zona respectivă.

Echipa, însoţită de poliţie, a descoperit două grupuri de braconieri care vânau ilegal şi un proprietar de pământ şi agricultori care şi-au însuşit terenuri rezervate pentru grupurile de indigeni, a spus FUNAI.

O astfel de invazie a limitelor şi distrugerea pădurii tropicale, adesea însoţită de violenţă împotriva populaţiilor indigene, ameninţă supravieţuirea acestora.

În luna iulie, FUNAI a lansat un clip video în care se vede un bărbat, într-o altă parte a Braziliei, despre care se crede că este ultimul supravieţuitor al tribului său.

 

Sursa: Epoch Times

reclama adnow

loading...

Recomandări

Craiova: Răfuială violentă între interlopi cu bâte și cuțite (VIDEO)

Imagini extrem de violente în Craiova. Două grupări s-au războit în plină stradă, în trafic, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *