marți , 23 iulie 2019 2:40 pm
Iasi booked.net
-1°C

Trei șefi din sistemul medical ieșean, declarați incompatibili de către ANI

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei persoane cu funcție de conducere din sistemul medical ieșean.

Anca Victorița Trifan, șef Secție Clinică Gastroenterologie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Spiridon” Iași: „În perioada 22 noiembrie 2016 – 03 iulie 2017, a deținut și exercitat simultan funcția de șef secție Clinică Gastroenterologie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Spiridon” Iași și pe cea de administrator în cadrul societăților comerciale Endo Gast S.R.L. și Gastromedica S.R.L.”, arată ANI într-un comunicat de presă.

Teodor Pricop, manager al Spitalului Orășenesc Hîrlău, Județul Iași: „În perioada 01 august 2016 – 03 aprilie 2018 a exercitat simultan funcția de manager al Spitalului Orășenesc Hîrlău, Județul Iași și pe cea de consilier local în cadrul Consiliului Local al orașului Hîrlău, încălcând astfel dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. a) (fostul art. 180, alin. (1), lit. a) în vigoare în perioada evaluată) din Legea nr. 95/2006”, afirmă ANI.

Gheorghe Dorobăț, șef Secție Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu Iași”, Județul Iași: „În perioada 22 noiembrie 2016 – 25 iulie 2017 a exercitat simultan funcția de Șef Secție și calitatea de administrator al S.C. Best Carvic – Mercato S.R.L.”, se arată în comunicatul ANI.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, mai arată ANI.

Recomandări

Șoferiță de 80 de ani, cu alcoolemie de 0,74 mg/L alcool pur în aerul expirat. A reușit să lovească trei mașini

O șoferiță în vârstă de 80 de ani, din Reghin, a fost protagonista unui accident …

One comment

  1. Manolachi Oana

    Și când am menționat comisiei de examinare a dosarelor că Pricop este incompatibil….nimeni nu a băgat de seamă!!! O mână spală pe cealaltă!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *