Traficul de pasageri la Aeroportul Iași, în creștere cu 18 procente în primul trimestru al acestui an

0
209

Aeroportul Internațional Iași își continuă trendul ascendent în ceea ce privește traficul de pasageri. Potrivit datelor oficiale, Aeroportul Iași a înregistrat 95.003 de pasageri în luna martie, ajungând la 281.142 de călători – îmbarcați și debarcați – în primele trei luni ale acestui an.

Creșterea este de aproape 18 procente față de primul trimestru al anului trecut, în timp ce în luna martie a fost raportat un avans de 16% comparativ cu aceeași perioadă din 2018.

Statisticile indică și o creștere a numărului mișcărilor de aeronave (aterizări și decolări) în perioada ianuarie-martie, fiind înregistrate peste 2.800 de mișcări, cu peste 10% mai multe față de același interval al anului trecut.

„Ultimele cifre de trafic înregistrate la Aeroportul Iași confirmă evoluția previzionată pentru anul 2019. Este o creștere firească, determinată de nevoile orașului nostru, dar și de activitatea de operare cu noi aeronave de capacitate mare. Ca în fiecare an, ne așteptăm la un flux crescut de pasageri în sezonul de vară – peste 100.000 lunar, odată cu creșterea frecvenței pe anumite rute și introducerea curselor charter în Grecia (Heraklion) și Turcia (Antalya), și operarea, pentru prima dată pe Aeroportul Iași, a zborurilor sezoniere în Egipt (Hurghada) și Tunisia (Enfidha). În ceea ce privește strategia de dezvoltare a portofoliului de rute, extrem de importantă este crearea unei legături cu un hub aerian care asigură zboruri intercontinentale și care ar putea atrage mai mulți pasageri la Iași. Conectivitatea cu cele mai importante aeroporturi reprezintă unul din obiectivele noastre de dezvoltare, însă acesta nu poate fi realizat fără extinderea infrastructurii actuale. Investițiile cele mai urgente, în acest moment, sunt extinderea platformei de operare cu încă cinci locuri, ceea ce va permite parcarea unor aeronave mai mari, de categorie D, precum și realizarea celei de-a doua căi de rulare spre pistă, care va ajuta la creșterea numărului de mișcări ale aeronavelor pe oră. Astfel, vom putea oferi condiții de operare mai bune, vom putea aduce mai multe companii și aeronave la Iași, prin urmare și mai mulți pasageri. Prognoza de trafic până la finalul acestui an este de 1,4 milioane de pasageri”, a declarat Cătălin Bulgariu, Director General al Aeroportului Internațional Iași.

Pe Aeroportul din Iași operează, în prezent, patru companii aeriene care deservesc, în total, 23 de rute directe, 20 dintre acestea fiind spre desținații internaționale, astfel:

-Cu TAROM, spre: Tel Aviv, București, Cluj-Napoca și Timișoara

-Cu BLUE AIR, spre: Barcelona, Paris (Beauvais), Londra (Luton), Roma (Fiumicino), Torino (revine incepand cu 03.07.2019), Munchen, Bruxelles, Koln (Bonn) și București

-Cu WIZZ AIR, spre: Milano (Bergamo), Roma (Ciampino), Veneția (Treviso), Catania, Bologna, Londra (Luton), Larnaca, Tel Aviv, Eindhoven, Billund, Dortmund, Paris (Beauvais), Bruxelles (Charleroi), Liverpool și Salonic (01.04 – 03.05.2019)

-Cu AUSTRIAN AIRLINES, spre: Viena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.